Semne care arată că vei fi concediat

de Iulia Mirică, 24 Septembrie 2017

Unul dintre lucrurile care te poate lua complet prin surprindere este o concediere, însă în momentul în care îți dai seama de semnale din timp, vei putea să acționezi, fie că schimbi anumite lucruri la locul curent de muncă sau că vrei să îți cauți alt loc de muncă. Iată câteva dintre cele mai frecvente semne care indică o concediere!
Cum îți dai seama dacă urmează o concediere?

Șeful tău nu mai vorbește cu tine

Unul dintre primele semene care indică o concediere este faptul că șeful tău, care te includea în ședințe și alte întâlniri, nu mai vorbește brusc cu tine. Dacă șeful tău nu mai vorbește cu tine, atunci ai probleme. Înseamnă că acesta a renunțat la a mai lucra cu tine, iar ție îți va fi destul de greu, deoarece nu mai simți că ești unul dintre pionii importanți pentru succesul viitor al echipei.

Compania ta achiziționează un software care îți poate face treaba

Pe măsură ce tehnologia avansează, una dintre consecințele nefericite este că multe locuri de muncă sunt înlocuite de software. Dacă în compania ta este introdusă automatizarea care poate face tot sau o parte a muncii tale, atunci locul tău de muncă este în pericol. Întreabă-te de cât de mulți oameni ca tine va mai avea nevoie compania atunci când automatizarea va fi completă. Va avea nevoie de câțiva, dar automatizarea înseamnă reducerea costurilor, iar salariile și beneficiile sunt adesea cele mai mari costuri pe care le are o companie.

Ești omis din procesul de comunicare


Unul dintre cele mai importante indicii conform căruia urmează o concediere este că te simți în afara discuțiilor.
Deodată, șeful tău și chiar câțiva dintre colegii tăi nu vor să mai vorbească cu tine. Cu cât vorbesc mai puțini oameni cu tine, cu atât mai mult se pregătește șeful tău de o concediere. Când o companie decide să renunțe la un membru al echipei, membrii ceilalți sunt informați cu privire la plecarea persoanei în cauză, iar managerii de resurse umane trebuie să găsească un înlocuitor pentru tine. Toate aceste lucruri pot avea loc fără ca angajatul care urmează să fie concediat să știe.

Compania ține evidența greșelilor tale

Un alt semn clar că trebuie să îți faci griji cu privire la siguranța locului de muncă este faptul că firma ta îți monitorizează greșelile. Dacă o companie vrea să te concedieze, va începe să colecteze dovezi conform cărora performanța ta lipsește. Acest lucru înseamnă că orice greșeală pe care o faci va fi înregistrată.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod