Cum să-ţi faci acasă unt de arahide fără grăsimi hidrogenate

Dacă ai fost curioasă cu privire la ingredientele untului de arahide din comerţ, cu siguranţă ai observat că nu lipsesc grăsimile hidrogenate care dăunează arterelor şi, implicit, inimii.

Dacă ai fost curioasă cu privire la ingredientele untului de arahide din comerţ, cu siguranţă ai observat că nu lipsesc grăsimile hidrogenate care dăunează arterelor şi, implicit, inimii. Învaţă să-ţi faci unt de arahide singură!

Este mai simplu să faci untul de arahide acasă decât să faci razii prin magazine în căutarea unui unt de arahide care să nu conţină grăsimi hidrogenate sau parţial hidrogenate. De ce nu e bine să conţină aceste grăsimi? Ei bine, pentru că aceste grăsimi sunt trecute pe lista neagră a celor mai importanţi factori de risc care ne îmbolnăvesc organismul.

Un consum ridicat de grăsimi hidrogenate:

- creşte colesterolul rău;
- scade nivelul colesterolului bun;
- dăunează creierului şi măresc riscul de Alzheimer şi Parkinson;
- favorizează dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2;
- favorizează creşterea în greutate şi apariţia obezităţii.

Arahidele crude au un conţinut ridicat de grăsimi, însă de cele bune care au rolul de a proteja inima şi de a ajuta la buna funcţionare a organismului. Astfel, că ai soluţia de face unt de arahide 100% crud, însă nu vei obţine aroma aceea delicioasă de alune prăjite.

O altă opţiune ar fi aceea de a cumpăra arahide fără coajă şi de a le coace 15 minute la cuptor. Însă, poţi să aplici un mic truc ca să obţii un unt nutritiv: amestecă o parte de arahide coapte cu o parte de arahide crude.

Iată cum poţi să-ţi faci acasă unt de arahide sănătos:

- 500 grame de arahide (jumătate coapte, jumătate crude);
- puţină sare de mare;
- 4-5 linguri ulei de in sau de cânepă presat la rece (opţional).

Se pun arahidele şi sarea un robotul de bucătărie.

Se mixează până obţii o pastă cremoasă şi se toarnă uleiul ales.

Mie îmi place la nebunie să mănânc untul de arahide pe rondele de orez integral expandat şi cu felii de banană. O altă combinaţie preferată ar fi un smoothie cremos cu lapte de migdale, o banană şi o lingură de unt de arahide. De-a dreptul delicioase!

Poftă bună!

Credit foto: Ioana Maroşan

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod