Avem din ce în ce mai puţină încredere în poveştile de dragoste. Trăim într-o lume în care suntem bombardaţi cu melodii, filme, imagini care promovează iubirea, iar noi, pe zi ce trece, devenim din ce în ce mai cinici.
Îmi amintesc, deşi au trecut aproape 30 de ani, de ziua în care am citit cartea ”Love Story”, de Erich Segal. Eram un adolescent care, doar din întâmplare, a dat peste o carte romantică care i-a plăcut foarte mult. Am citit-o pe nerăsuflate. În acea vreme, dădeai cu tunul să găseşti o poveste de dragoste care să te inspire.
Trebuia să faci efort ca să meriţi un strop de iubire.Astăzi sunt mult mai blazat. Aş vrea să fiu aşa doar din cauza faptului că nu mai am 20 de ani, dar când mă uit în jur, chiar şi tinerii mi se par saturaţi de romantismul servit de multitudinea de mesaje mai mult sau mai puţin publicitare.
Ciocolata, hârtia igenică, berea, salamul şi multe alte produse se bazează pe dragoste pentru a intra în mintea şi în sufletul consumatorilor. De la atâta dragoste pentru obiecte, de unde să mai avem puterea să iubim oameni?
Poate exagerez, dar am senzaţia că trăiesc într-o lume care iubeşte din ce în ce mai puţin şi aleargă din ce în ce mai mult după dragoste adevărată, una cu cuvinte spuse în şoaptă, cu atingeri, cu zâmbete şi lacrimi.
dar parcă aleargă degeaba.Apropo, în lumea noastră cinică se poartă foarte mult falsurile - falsa suferinţă, falsul orgasm, falsa emoţie, falsele lacrimi. Şi totul se găseşte pe internet.
A venit primăvara, dar, cumva, parcă nici ea nu mai are încredere în poveştile de dragoste.
Posteaza comentariu