Cât e de complicat să fii bărbat?

Întotdeauna am auzit în jur că e foarte greu să fii femeie. Din poziţia mea de bărbat chiar aş putea să fiu de acord cu acest punct de vedere. Femeile suferă pentru a fi frumoase, pentru a fi

Întotdeauna am auzit în jur că e foarte greu să fii femeie. Din poziţia mea de bărbat chiar aş putea să fiu de acord cu acest punct de vedere. Femeile suferă pentru a fi frumoase, pentru a fi cuceritoare. Au nevoie de bani şi rezistenţă la durere pentru a trece prin toate încercările din saloanele cosmetice.

Femeile nasc şi asta e o altă încercare la care le supune natura. Şi nu e singura. Pe când, bărbaţii par favorizaţi la prima vedere. Dar pot să depun mărturie că şi noi avem problemele noastre.

E greu să-ţi duci viaţa ştiind că statistic vei muri mai repede. Trebuie să ne împăcăm cu gândul că avem mai puţine şanse să supravieţuim într-o relaţie. Plecăm primii, chiar şi la groapă.

Pe lângă problema cu speranţa de viaţă, mai e problema cu stresul pentru că trebuie să facem pe dracu în patru şi să aducem bani în casă lună de lună. Pentru o femeie, munca pentru o leafă e doar o posibilitate, la noi e o obligaţie. Cred că şi acesta e motivul pentru care au început să ne depăşească.

Sunt mai puţin stresate. Pentru un bărbat, atunci când îşi pierde slujba, e sfârşitul lumii, pentru o femeie e doar un accident de parcurs.

Statutul social al femeilor e dat de cel al partenerului, adică al nostru, al bărbaţilor. Pe lângă muncă, asta e o povară în plus. O femeie nu are nimic de demonstrat, noi trebuie să luptăm pe două fronturi.

Viaţa noastră pare lipsită de griji doar la suprafaţă. Pe lângă toate acestea nici nu prea ne pricepem să vorbim despre problemele noastre în comparaţie cu voi, femeile.

Acesta e şi motivul pentru care cedăm mai des şi avem mult mai multe vicii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod