cancer pulmonar

Studiu. Pacienții cu cancer pulmonar trăiesc mai mult dacă sunt tratați cu imunoterapie

O nouă combinație terapeutică prelungește viața pacienților cu cancer pulmonar avansat, arată un studiu prezentat în cadrul întâlnirii anuale American Association for Cancer Research 2018.
Prin combinarea imunoterapiei cu chimioterapia s-a constatat că se reduce la jumătate riscul de deces al pacienților. 

Tratamentul cu KEYTRUDA® (pembrolizumab) produs de MSD, în combinație cu  Pemetrexed și chimioterapia pe bază de platină, în prima linie de tratament pentru cancerul pulmonar altul decât cel cu celule mici non-scuamos (NSCLC), reduce la jumătate riscul de deces al pacienților. 

Rezultatele studiului clinic au arătat că această combinație terapeutică - pembrolizumab-pemetrexed-chimioterapie pe bază de platină a îmbunătățit considerabil rata de supraviețuire a pacienților, reducând riscul de deces la jumătate, în comparație cu rezultatele obținute în cazul pacienților care au urmat doar chimioterapie. 

Aceste rezultate au fost prezentate luni, 16 aprilie, într-o sesiune a Întâlnirii Anuale a American Association for Cancer Research (AACR).
De asemenea, rezultatele studiului au fost publicate și în The New England Journal of Medicine. 


Pacienții din România așteaptă decontarea imunoterapiei pembrolizumab


În iunie 2017, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM) a aprobat Keytruda® (pembrolizumab) pentru includerea condiţionată în compensare, ca monoterapie în linia I și a II-a la pacienții cu diagnosticul cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC), metastatic, PD-L1 pozitiv, fără mutații tumorale EGFR sau ALK pozitive. 

În decembrie 2017, s-a semnat contract cost-volum pentru pembrolizumab pentru prima linie de tratament a cancerului pulmonar. 5 luni mai târziu, spitalele nu pot comanda medicamentul încă, întrucât lista medicamentelor compensate nu a fost publicată și nu există un protocol terapeutic, în baza căruia medicii să îl poată prescrie gratuit pacienților. 

În fiecare an, în țara noastră, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticați cu cancer pulmonar.
Această afecțiune reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul bărbaților diagnosticați cu cancer și se situează pe locul 4 în rândul femeilor, după cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul colorectal. În România, 75% din totalul cazurilor diagnosticate cu această boală sunt identificate în stadiu inoperabil, această situație limitând drastic șansele de supraviețuire ale pacienților. 

Carcinomul pulmonar, altul decât cel cu celule mici (NSCLC, non-small cell lung carcinoma) reprezintă aproximativ 85%-90% din toate cazurile de cancer pulmonar. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod