Un stomac "de fier"



Stomacul se mentine rezistent cu fibre. Acestea ajuta la o mai buna digestie, evitarea constipatiei si scaderea riscurilor de a dezvolta afectiuni ale intestinelor. Date publicate in volumul “Mancarea si sanatatea”, aparut la Editura Reader’s Digest, arata ca un consum sporit de fibre alimentare, care se gasesc in fructe si legume proaspete - mai ales in legumele din familia verzei - ofera protectie organismului impotriva mai multor tipuri de cancer, in special a celui de colon. Mesele regulate si variate sunt de asemenea importante, deoarece nu supun stomacul dintr-o data unui stres prea mare. “Este bine sa nu fie uitate supa si lichidele in general, deoarece asigura o vascularizare eficienta a stomacului si o mai buna functionare a muschilor acestuia”, recomanda dr.
Doru Cristian Gavrila, medic internist.

Intariti muschii stomacului

Evitarea meselor copioase, mancatul incet, bautul fara graba si exercitiile fizice, care ajuta la intarirea muschilor abdominali, eficienti in digestie, sunt alte cateva reguli prin care stomacul se mentine sanatos. “Prin toate acestea, amestecul alimentelor cu secretiile digestive va fi mult mai eficient si nu va mai exista riscul unei digestii incomplete”, explica dr. Doru Cristian Gavrila, medic internist.

Tranzitul alimentelor prin stomac poate fi inlesnit si daca in mancaruri se adauga condimente speciale, care ajuta digestia. Printre acestea se numara rozmarinul, salvia, cimbrisorul, chimenul, scortisoara sau piperul negru, se arata in volumul aparut la Reader’s Digest.
Cei mai de temut inamici ai stomacului sunt alcoolul, fumatul excesiv si consumul de cafea sau ness pe stomacul gol, ele putand accentua riscul de gastrita si ulcer prin cresterea nivelului aciditatii.“ Periculoase sunt in special bauturile distilate, deoarece dizolva patura protectoare a mucoasei stomacului”, adauga dr. Gavrila. Grasimile de origine animala cad si ele greu la stomac, pentru ca intarzie evacuarea “deseurilor”. “Exista alimente care raman mult timp in stomac, se digera greu si se elimina cu dificultate”, completeaza Gavrila.

Iaurt si ceai de menta

In loc de tutun si cafea sau ness pe stomacul gol, oamenii ar putea alege un pahar cu iaurt, spun specialistii.
Pe langa faptul ca este usor de consumat, acesta contribuie si la pastrarea, in cantitati suficiente, a culturilor de bacterii vitale pentru digestie. “Chiar si persoanele cu intoleranta la lactoza, carora laptele si lactatele le provoaca flatulenta, pot de cele mai multe ori digera iaurtul”, se arata in volumul “Mancarea si sanatatea”. Dupa masa, este util ceaiul de menta simpla sau piperata, deoarece faciliteaza digestia si relaxeaza muschii colonului, ceea ce minimizeaza disconfortul provocat de gazele intestinale.

Nu mai flamanziti!

> Saturati-va cu fructe, legume si carbohidrati cu eliberare lenta, alimente sarace in calorii si bogate in fibre.
> Nu va privati de alimentele de care aveti pofta, dar nu le consumati decat in cantitati mici.

> Daca aveti un stomac deosebit de sensibil, evitati alimentele care duc la cresterea aciditatii: orezul, ciocolata, tomatele, citricele etc.
> Invatati sa nu mai flamanziti. Acest lucru va poate face sa va miscati greoi, sa va simtiti deprimat si va poate determina sa mancati compulsiv.
> In cazul in care ati trecut de 40-50 de ani, faceti o endoscopie pentru depistarea eventualelor afectiuni la stomac.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod