Un europarlamentar roman sesizeaza Comisia Europeana despre accesul limitat la tratament a pacientilor romani


Facebook Twitter Comenteaza
Un europarlamentar roman sesizeaza Comisia Europeana despre accesul limitat la tratament a pacientilor romani

Comisia Europeana cere prin Directiva Transparentei ca guvernul statelor membre sa ia decizia rambursarii medicamentelor noi la cel mult 180 de zile de la primirea aprobarilor de punere pe piata.

 

Parlamentarul Cristian Silviu Busoi a facut o interpelare la Parlamentul European cu privire la acest subiect, sesizand o intarziere nepermisa de peste 1200 zile astazi a Guvernului Romaniei in luarea acestei decizii.

 

“Ca raspuns la criza financiara, Guvernul din Romania a luat masuri drastice de reducere a costurilor.
Desi aceste masuri au ajutat la reducerea unor costuri de sanatate, ele au redus accesul la tratament si ingrijire medicala al multor pacienti romani. Una din masurile de control al costurilor introduse de Guvern a fost si aceea de a bloca rambursarea unor molecule inovative si revolutionare de medicamente.Din 2008 si pana acum, 100 de molecule  noi asteapta decizia de aprobare a rambursarii, asta in conditia in care au toate aprobarile necesare. Printre produsele care asteapta decizia de rambursare se afla si medicamente cu potential salvator.
Totodata, sunt in asteptare si medicamente inovative prin introducerea carora se pot scadea mult costurile de ingrijire medicala , si, implicit, cheltuielile totale ale Guvernului, prin faptul ca le vor permite pacientilor sa aiba o viata activa, vor reduce numarul zilelor de spitalizare si efectele adverse. Directiva Transparentei (89/105/EEC) le cere Statelor Membre sa ia decizia de aprobare a rambursarii in termen de maxim 180 de zile de la primirea aprobarilor de punere pe piata. Acestea fiind spuse, cer Comisiei investigarea modului arbitrar de amanare a aprobarii deciziei de rambursare si totodata sa ajute autoritatile romane sa gaseasca o cale de a le inlesni pacientilor romani accesul la noile medicamente".

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod