Deşi oamenii simt că au luat gripă de mai multe ori în acest interval de timp, de vină sunt de cele mai multe ori alte infecţii, ale căror simptome seamănă cu cele gripale, afirmă o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, informează BBC, citat de Mediafax.
Savanţii care au realizat studiul au analizat mostre de sânge recoltate de la 151 de voluntari cu vârste cuprinse între şapte şi 81 de ani, pentru a încerca să afle frecvenţa de apariţie a infecţiilor gripale.
Un studiu similar va fi realizat în Marea Britanie cu scopul de a verifica dacă aceste concluzii sunt valabile şi în cazul cetăţenilor britanici.
Adunând astfel de date medicale pe perioade îndelungate, oamenii de ştiinţă speră să identifice mai uşor persoanele cu cel mai mare risc de infecţie, frecvenţa epidemiilor de gripă şi aria de propagare în rândul comunităţilor a acestei boli.
Studiul, publicat în PLoS Biology, a monitorizat nouă tulpini principale cunoscute ale virusului gripal care au circulat în lume între 1968 şi 2009, relatează Mediafax.
Cercetătorii - care provin de la Imperial College din Londra şi mai multe institute din Statele Unite şi China - au testat probele sangvine pentru a identifica prezenţa unor anticorpi - cu scopul de a vedea dacă acele persoane au fost infectate cu tulpinile virale în cauză şi, în caz afirmat, cât de des s-a produs acest lucru.
© Copyright: HEPTA
Studiu: Adulţii se îmbolnăvesc de gripă o dată la fiecare cinci ani, copiii - o dată pe an
Adulţii se îmbolnăvesc de gripă o dată la fiecare cinci ani, iar copiii o dată pe an, au calculat oamenii de ştiinţă, pe baza unui studiu realizat în China.
Posteaza comentariu