Stresul si sedentarismul ridica tensiunea romanilor



Potrivit unui studiu inceput in 2005 la nivel national, peste 40% dintre români sufera de hipertensiune arteriala. Boala este una extrem de serioasa, având in vedere faptul ca aceasta poate conduce la accidente vascular-cerebrale si la infarcturi.

Specialistii in cardiologie au semnalat ca patru din 10 romani sunt hipertensivi. Grav este insa faptul ca doar 51,6% dintre acestia stiu ca sufera de o asemenea maladie si numai 7% dintre ei isi urmeaza corect tratamentul. „Vinovati pentru incorectitudinea sau chiar intreruperea tratamentului se fac atat medicii de familie, cat si bolnavii. Circa 14% dintre doctori nu sunt convinsi de dezastrele pe care le produce hipertensiunea si ca tratamentul trebuie urmat toata viata, fara intrerupere.
Totodata, tratamentul medical trebuie asociat cu renuntarea la sedentarism, la fumat, la excesul de sare din alimente, precum si la consumul de alcool“, a afirmat prof.dr. Eduard Apetrei. Medicii au avertizat asupra pericolului pe care il reprezinta aceasta boala, mai ales ca ea a inceput sa faca victime si printre tineri cu varste de peste 25 de ani si chiar si sub 25 de ani.

Parlamentarii traiesc bine

„Vom avea o populatie din ce in ce mai bolnava, din cauza stresului, a greutatii corporale excesive, dar si a fumatului. O tensiune normala este cea de 140 cu 90 milimetri coloana de mercur, insa in cazul diabeticilor aceasta trebuie sa fie 130 cu 50.
O mare greseala este practicarea automedicatiei. Bolnavii trebuie sa mearga la doctor pentru a li se prescrie un tratament adecvat“, a declarat prof.dr. Maria Dorobantu. Societatea Romana de Cardiologie, cu sprijinul Grupului farmaceutic Sanofi-Aventis Romania, a organizat, zilele acestea, o actiune de testare a tensiunii arteriale, ocazionata de sarbatorirea Zilei Mondiale a Hipertensiunii. Ieri, la Palatul Parlamentului, deputatii si senatorii au avut prilejul sa-si controleze, gratuit, tensiunea. Astfel, cateva zeci de parlamentari si angajati ai institutiei si-au testat, in holul cladirii, tensiunea. Medicii si asistentele care au participat la aceasta actiune spun ca, in general, tensiunea parlamentarilor a fost in limite normale, doar in trei cazuri aceasta fiind foarte mare.
Acestora din urma li s-a recomandat prezentarea la medic si li s-a donat o brosura cu sfaturi despre cum sa-ti pastrezi tensiunea buna. Astazi, in Cismigiu, va fi instalat un cort unde bucurestenii isi pot afla gratuit tensiunea si pot beneficia de consiliere in ceea ce priveste hipertensiunea arteriala.

Masuri pentru pastrarea unei tensiuni normale
Aflati care este valoarea tinta a tensiunii arteriale (140/90 mmHg) si asigurati-va ca va luati in mod regulat tensiunea, in special daca aveti varsta de peste 65 ani, obezitate, daca fumati sau aveti un stil de viata inactiv. Renuntati la fumat si faceti activitate fizica in mod regulat. Urmati o dieta sanatoasa si reduceti consumul de sare si alcool.
Incercati sa slabiti si relaxati-va, pentru ca stresul va poate creste tensiunea arteriala. Respectati sfatul medicului referitor la stilul de viata si tratamentul medicamentos recomandat si luati-va medicamentele. Administrarea medicamentelor in modul recomandat de medicul dumneavoastra este un factor important pentru a atinge valorile recomandate ale tensiunii arteriale.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod