Spitalele din Bucuresti s-au colorat in portocaliu
La concursul de manageri de spitale, in Bucuresti, caimacul a fost luat de o grupare de membri, simpatizanti sau apropiati ai PNL. Multi dintre cei care au luat concursul au fost si inainte sefi interimari ai respectivelor spitale, ajungand initial in aceste functii prin ordine ale ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Cert este ca, dupa acest examen, spitalele au capatat oficial culoarea portocalie, a Aliantei DA. Concursul a avut doua dintre cele trei probe, total subiective: sustinerea proiectului de management si interviul de selectie. Unii dintre candidati si-au marit semnificativ media finala la interviu. Un exemplu ar fi, Robert Agafitei, fost consilier juridic al ex-ministrului Mircea Cinteza si al lui Nicolaescu, care a ramas la sefia Institutului de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "N. Paulescu" din Capitala. Acesta a obtinut la testul grila nota 7,50, la proiectul de management nota 7. La interviu a luat 9,57, iar media finala a fost cu doua sutimi peste 8, nota minima pentru promovarea concursului. Un alt exemplu este seful Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Alfred Rusescu", unde managerul interimar, despre care se stie ca este din partea PD, dupa doua note sub 8 a luat la interviu 9,24, iar media finala a fost de 8,08. La Institutul Fundeni, directorul interimar a ratat castigarea concursului cu o diferenta de 0,24 puncte in fata contracandidatului. Dupa faza prezentarii proiectelor de management, unii candidati ar fi trebuit sa iasa din concurs deoarece au luat note sub 7. Numai ca, dupa ce au depus contestatii care nu au fost inca solutionate, s-au prezentat si la interviul de selectie. Ministrul Nicolaescu a declarat ca i se pare normal ca acestia sa continue examenul din moment ce contestatiile nu au fost rezolvate. Ordinul semnat de Nicolaescu prevedea ca la fiecare proba, candidatii sa aiba cel putin nota 7, iar media finala sa nu fie mai mica de 8. Dupa cum aratau rezultatele de ieri, in Bucuresti, au ramas fara manager Spitalul de Boli Dermato-venerice "Scarlat Longin" (un candidat inscris) si Spitalul Malaxa, unde au fost inscrisi 3 candidati. Pentru posturile ramase libere se vor organiza noi concursuri. liana.subtirelu@gandul.info
Posteaza comentariu