Program de burse in domeniul sanatatii pentru studentii romi


Institutul pentru o Societate Deschisa (OSI) impreuna cu Fondul de Educatie pentru Romi (REF) anunta lansarea celui de-al doilea an al programului de burse destinate studentilor de etnie roma in domeniul Medicinei si Farmaciei in Romania.
Programul "Burse medicale pentru romi. Leadership in sanatate: o generatie de profesionisti in domeniul sanatatii" se desfasoara sub auspiciile Decadei de Incluziune a Romilor 2005-2015 si reprezinta o initiativa fara precedent in Europa Centrala si de Est.

Fondurile programului de burse sunt asigurate de Institutul pentru o Societate Deschisa si vor sustine 60 de studenti de etnie roma care studiaza sau au intentia de a studia Medicina in Romania. Fondul de Educatie pentru Romi va oferi burse studentilor de etnie roma care urmeaza cursurile facultatilor de Medicina, Farmacie, Stomatologie sau ale colegiilor de asistenti medicali si moase, precum si medicilor rezidenti, daca respectivele institutii sunt acreditate de Ministerul Educatiei si Cercetarii din Romania. Selectarea studentilor pentru obtinerea de burse se va face pe baza meritelor academice, a motivatiei lor profesionale si a potentialului de leadership.

Formularele de aplicare pentru obtinerea burselor pot fi gasite online, la http://ref.rmusp.org. Dosarele cu documentatia completa pot fi trimise pana la data limita: 30 mai 2009, pe adresa Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi (CRCR), Str.
Tebei, nr. 21, Cluj Napoca, 400305, Romania, in atentia domnului Robert Matei (asistent coordonator programe).

Beneficiarii burselor vor fi eligibili pentru finantare suplimentara in scopul studierii unei limbi straine sau pentru participarea la conferinte profesionale. De asemenea, bursierii vor fi sustinuti intr-un program de mentorat, in cadrul unui proiect derulat in cooperare cu Asociatia Medicilor Rezidenti din Romania, pentru indeplinirea scopurilor lor academice si profesionale.

Toti semifinalistii impreuna cu mentorii selectati vor participa la un program de pregatire in advocacy, coordonat de Institutul pentru o Societate Deschisa (OSI), in scopul dezvoltarii capacitatii lor personale si de advocacy, astfel incat sa poata promova in mod eficient dreptul persoanelor de etnie roma la servicii medicale.
Astfel, Sastipen - Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate va organiza in vara lui 2009  o tabara de advocacy ca parte a programului de pregatire.

In 2008, primul an de implementare al acestui program, 35 de medici rezidenti si studenti romi ai facultatilor si colegiilor de Medicina din Romania au primit burse de studii. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;