Operatiile chirurgilor de la Universitar, afisate pe site-ul spitalului



Conducerea Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) a afisat, pe site-ul institutiei, activitatea medicilor din clinicile de chirurgie. Managerul unitatii, conf. dr. Gheorghe Iana, este de parere ca aceasta initiativa ii va ajuta pe pacienti sa isi aleaga medicul.

Seful spitalului spune ca pe site vor aparea si alte informatii care sa vizeze activitatea medicilor din toate clinicile. Una dintre sectiunile site-ului va viza chiar deficientele cu care s-ar putea confrunta un pacient care ar urma sa se interneze in SUUB.


"Pacientii vor completa un buletin de apreciere a calitatii activitatii medicale, in care vor putea sa spuna daca au dat spaga, daca aceasta le-a fost ceruta, cat de nemultumiti sau multumiti au fost de serviciile primite. Nu este vorba despre o initiativa punitiva si nici nu vizeaza o anumita persoana. Incercam doar sa ilustram activitatea spitalului. Este vorba despre o practica obisnuita in spitalele din strainatate, iar noi subscriem acesteia", explica managerul Iana. In spital a fost montata o cutie in care pacientii sau apartinatorii acestora pot sa introduca sesizari in legatura cu serviciile medicale, comportamentul personalului, curatenia din unitatea sanitara etc.
Pana acum au fost primite 120 de scrisori, dar majoritatea sunt de multumire. liana.subtirelu@gandul.info
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod