Cum putem scapa de celulita
Pentru multe femei, mai ales in perioada de vara, celulita ramane dusmanul numarul 1 al frumusetii. Insa, dincolo de aspectul estetic, celulita ascunde de fapt o disfunctie a starii de sanatate. Tratamentele la cabinetele de estetica corporala si o alimentatie adecvata dau rezultate uimitoare.
Cauze
Din cauza drenajului limfatic si a circulatiei sanguine deficitare, celulele grase isi modifica forma. Astfel apare celulita care, de fapt, este o asociere a mai multor patologii de tip endocrinologic si vascular. Exista trei tipuri de celulita: edematoasa, compacta si fibroasa. Ultima forma este cea mai grava. Netrata, duce la aparitia afectiunilor vasculare. Pe langa acest lucru grav, este si dureroasa, deoarece se prind filetele nervoase intre resturile celulare. Specialistii avertizeaza ca nu este doar o problema ce tine de aspectul estetic, ci si una de sanatate. "In momentul in care vrei sa tratezi aceasta afectiune, trebuie sa faci o consultatie medicala amanuntita. Astfel poti depista cauzele care au dus la formarea ei. Indirect, la formarea celulitei poate contribui stimularea glandelor suprarenale, care vor secreta in exces cortizon. Acesta va duce la retentia hidrica exagerata, aparand celulita edematoasa. O alta afectiune este cea ovariana (chisturile ovariene), care vor duce la cresterea progesteronului si automat apare si retentia hidrica. Afectiunile vasculare (varice, venectazii, teleangiectazii) vor duce tot la o retentie hidrica, dar si la distructia celulelor adipocitare (grase) din cauza proastei irigatii. Mai exista si o alta afectiune, si anume cea data de scaderea secretiei de elastina si colagen. Aceste retele sunt foarte laxe si herniaza celulele adipoase", ne-a declarat dr. Mirela Miertoiu, de la Clinica de Estetica "Dr. M".
Tratament
Dr. Mirela Miertoiu recomanda mai multe tratamente impotriva celulitei. "La clinica noastra se pot face drenaje limfatice si venoase pentru a putea permeabiliza sistemul veno-limfatic astfel incat circulatia de intoarcere sanguina sa fie mai buna. In felul acesta va scadea retentia hidrica, iar circulatia sanguina la nivel periferic si al pielii va fi mult imbunatatita, iar sangele mai bine oxigenat va merge spre suprafata pielii. Pentru ca rezultatele sa fie vizibile sunt necesare 40 de sedinte (o sedinta pe saptamana) si apoi una pe luna. Al doilea tratament este biostimularea musculara, care presupune un program special, personalizat, in functie de tipul celulitei si zona tratata. Aceasta biostimulare va duce la tonifierea musculaturii, a pielii datorita activarii fibroblastice cu refacerea retelelor de elastina si colagen. Sunt necesare 10-15 sedinte, o singura sedinta dureaza circa o ora. Alaturi de acest tratament, pentru un efect mult mai vizibil este recomandat dermotratamentul, care vizeaza zona mezodermului (stratul de sub piele), astfel incat apare stimularea vasculara, iar vasele sangiune sparte se refac, sunt drenate, se intaresc datorita stimularii in continuare a colagenului. In felul acesta, nu apar vergeturile, iar cele existente se estompeaza", ne-a mai spus dr. Mirela Miertoiu.
Alimentatia
Aceste tratamente estetice trebuie insotite de o dieta corespunzatoare, alimentatia naturala si echilibrata jucand un rol foarte important. Se recomanda evitarea consumului de grasimi, produse cu foarte multi conservanti, dulciuri concentrate, bauturi alcoolice, sucuri conservante. Trebuie ocoliti carbohidratii in exces (de exemplu, cerealele, bananele, stafidele etc.), care duc la producerea insulinei, ceea ce determina retinerea grasimilor in tesuturi. De aceea, este bine sa se consume apa (2 litri pe zi), ceaiuri, sucuri naturale, fructe, branzeturi nefermentate, carne, verdeturi.
Posteaza comentariu