Autistii nu dispun de suficienti neuroni in zona creierului responsabila cu exprimarea emotiilor



Desi cauzele acestei tulburari psihice sunt departe de a fi elucidate, un studiu realizat de medici americani demonstreaza ca persoanele care sufera de autism au un numar mai mic de neuroni in zona din creier de care depind exprimarea emotiilor si comportamentul social. Cercetatorii de la Universitatea din California au analizat creierele apartinand unor persoane decedate intre varsta de 10 si cea de 44 de ani, dintre care noua sufereau de autism. Gratie unei tehnologii denumite "analiza stereologica", expertii au reusit sa numere neuronii din zona botezata "amigdala" (de la forma sa, asemanatoare unei migdale).
Astfel, s-a stabilit ca autistii poseda un numar semnificativ inferior de neuroni in aceasta zona a creierului, rezultat ce confirma banuielile privind existenta unei legaturi intre aceasta zona si autism. "Amigdala" este o parte a creierului care intervine in procesul de memorizare a emotiilor si dezvoltare a comportamentelor sociale. De exemplu, in procesul de identificare a sentimentului de teama. De asemenea, permite decriptarea emotiilor exprimate de persoanele cu care intram in contact. Un studiu precedent a aratat ca "amigdala" se activeaza in momentul in care un individ incearca sa ghiceasca emotiile celuilalt, urmarind expresiile fetei.
In cazul persoanelor care sufera de autism, in astfel de situatii nu se activeaza aceasta parte a creierului. "Aceasta descoperire completeaza alte studii care sugerau ca anomaliile amigdalei contribuie semnificativ la deteriorarea functiilor sociale", ceea ce defineste autismul, a explicat un profesor de neurologie pediatrica de la Universitatea de medicina din New Jersey. Totusi, potrivit unuia dintre autorii studiului, rezultatul este "putin surprinzator". Daca pana acum existau banuieli privind o legatura intre autism si amigdala, deficitul de neuroni este un aspect paradoxal: analizarea unor imagini magnetice a aratat ca volumul acestei parti a creierului era sensibil mai mare la copiii de sex masculin care sufereau de autism decat la subiectii "sanatosi".
Recentul studiu, publicat in "Journal of Neuroscience", demonstreaza clar existenta unei legaturi intre tulburarea psihica si autism, dar nu da asigurari ca functionarea necorespunzatoare a "amigdalei" este si cauza autismului. Sunt luate in calcul mai multe ipoteze. Deficitul neuronal ar putea data chiar de la nastere sau, din contra, sa decurga dintr-un proces de degenerescenta, cauzand autismul. O alta posibilitate ar fi aceea ca atrofierea neuronala a amigdalei sa fie consecinta autismului: din cauza ca nu sunt folositi de pacient, neuronii responsabili cu emotiile dispar. Pierderea ar putea fi cauzata de nivelul extrem de ridicat al anxietatii resimtite de subiecti.
Legatura misterioasa intre amigdala si aceasta tulburare de comportament reprezinta insa punctul de plecare pentru viitoarele studii. Una dintre piste ar fi dezvoltarea de tehnici care sa permita numararea neuronilor persoanelor in viata, pentru a se observa evolutia cantitatii la tinerii care sufera de autism. (A.M.M.)
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod