Nu dormi bine noaptea? Iată ce trebuie să știi pentru a avea un somn sănătos

Omul din ziua de azi are mai puțină nevoie de relaxare musculară, cât mai degrabă de relaxare psihică. Lipsa somnului profund și încordarea continuă sunt două dintre problemele cele mai întâlnite în rândul oamenilor moderni.
Marga Bălan, trainer de Pilates și fondatoarea Scolii de Pilates, a depistat frecvent această problemă asupra cursanților și știe că trebuie să-i ajute să se relaxeze, deoarece numai relaxați pot parcurge drumul succesului și al performaței. “Prima provocare e să îi ajut să se destindă mental și să fie prezenți în exerciții. Lipsa activității fizice intense, asociată cu o stare permanentă de excitare cerebrală, duce la insomnie. Nu e suficient să adormi, organismul trebuie să fie pregătit de somn pentru a profita la maximum de această inactivitate”, spune Marga Bălan.
 
De aceea, vă prezentăm, mai jos, decalogul somnului sănătos:
1.       Masa de seară trebuie să fie cât mai lejeră, adică legume la grătar, salate, supă sau iaurt.
2.       Alimentele greu digerabile, precum carnea, pâinea și pastele trebuie scoase din meniul serii, iar dacă totuși doriți să consumați carne, alegeți ceva slab în grăsimi, precum carnea de pui sau de pește, preparate la grătar sau la cuptor.
3.       De evitat excitantele – cafea, țigări, ceaiuri, sucuri, dulciuri – mai ales seara.
4.       Nu consumați multă apă seara, pentru a nu încărca vezica și a fi nevoiți să vă întrerupeți somnul în timpul nopții.
Consumați-le în cantitate mare în prima parte a zilei.
5.       Dormiți îmbrăcați lejer, să nu vă fie nici prea cald, nici prea frig.
6.       De indicat să dormiți cu fereastra deschisă, chiar dacă este iarnă, astfel creierul se va oxigena mult mai bine.
7.       Alegeți-vă o saltea care să nu fie foarte moale, deoarece pe timpul somnului, mușchii vor fi foarte tensionați.
8.       Când vă puneți în pat, eliminați toate grijile, mintea să nu hoinărească prin ce ați făcut în ziua respectivă sau ce aveți de făcut a doua zi.
9.       Încercați să vă focusați pe respirație: ritmicitatea induce starea de somnolență.
10.   Obligatoriu 7 ore de somn.
S-a constatat că cel mai liniștitor somn are loc între orele 22:00 și 24:00.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod