Grasimea abdominala creste riscul de cancer pancreatic

Grasimea de pe abdomen este foarte periculoasa, avertizeaza specialistii. Persoanele, in special femeile, cu exces de grasime in jurul abdomenului prezinta un risc crescut de cancer pancreatic, informeaza Reuters.
Grasimea de pe abdomen este foarte periculoasa, avertizeaza specialistii. Persoanele, in special femeile, cu exces de grasime in jurul abdomenului prezinta un risc crescut de cancer pancreatic, informeaza Reuters.

Oamenii de stiinta de la Universitatea de Medicina din new York au observat ca riscul de cancer pancreatic creste odata cu indicele de masa corporala. La studiu au fost analizate date de la 2.170 de pacienti cu cancer pancreatic si 2.209 de persoane fara aceasta boala de la National Cancer Institute Pancreatic Cancer Cohort Consortium (Pan Scan). Cercetatorii au descoperit ca femeile supraponderale prezinta un risc cu 31% mai mare de cancer pancreatic, in timp ce riscul creste cu 61% la femeile obeze.

In cazul in care circumferinta taliei este mai mare decat cea a soldurilor riscul creste cu aproximativ 87%.

Aceste descoperiri, alaturi de cele din studiile anterioare, demonstreaza faptul ca obezitatea joaca un rol important in dezvoltarea cancerului pancreatic.


Grasimea abdominala si riscurile asupra sanatatii


Grasimea de pe abdomen este mai periculoasa decat cea de pe umeri, solduri ori coapse, sustin specialistii, si asta pentru ca este foarte activa din punct de vedere metabolic si se asaza mai usor pe vase, ingustandu-le. Studiile au demonstrat ca acumularea grasimii predominant in regiunea abdominala reprezinta un risc mare pentru afectiuni precum hipertensiunea arteriala, diabet sau boli cardiovasculare, acestea din urma afectand peste jumatate din populatia Romaniei.

De asemenea, s-au gasit dovezi care indica o legatura intre grasimea viscerala si riscul de dementa. Un studiu a descoperit ca riscul aparitiei dementei este de 2,3 mai mare la persoanele de 40 de ani, cu o cantitate mai mare de grasime abdominala si de 3,6 ori mai mare la persoanele supraponderale, cu foarte multa grasime abdominala. Cantitatea de grasimea abdominala favorizeaza aparitia dementei, chiar si la persoanele cu o greutate normala, indica studiul.

Potrivit Prof. Dr. Nicolae Hancu, Presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie, Boli metabolice, "dimensiunea taliei unei femei nu trebuie sa depaseasca 80 cm, iar la barbati 94 cm. Cand talia se mareste, se acumuleaza grasime in interiorul abdomenului, grasime care este toxica". Chiar daca greutatea este normala, iar dimensiunea taliei este mare, aceasta reprezinta un semnal de alarma.


Kilograme in minus = plus pentru sanatate


In cazul persoanelor supraponderale si obeze, o pierdere moderata in greutate de 5 pana la 10% are deja un efect pozitiv asupra sanatatii. Schimbarile alimentare sunt cele mai importante: mai putine grasimi, mai multe fructe, mai multe legume.

Iata cateva masuri care te ajuta in lupta cu kilogramele:

  • Reducerea aportului de calorii: mai putine grasimi, mai multe fructe, mai multe legume;
  • Efort fizic regulat (mersul pe jos, inotul, mersul cu bicicleta, urcatul scarilor). Chiar daca primele eforturi par minime, ele sunt esentiale;
  • Integrarea acestor masuri in viata ta toate zilele.

Specialistii nu recomanda slabirile bruste pentru ca scad foarte mult din masa musculara.


Obezitatea este o boala!


Obezitatea este considerata o boala serioasa care are efecte negative asupra sanatatii. Este obligatoriu sa-ti calculezi Indicele de Masa Corporala (IMC) frecvent pentru a nu fi surprins de modificarile aparute. Rezultatele unui studiu realizat de cercetatorii germani arata ca o femeie de 40 de ani obeza, dar nefumatoare, traieste in medie cu 7,1 ani mai putin, iar un barbat cu aceleasi caracteristici traieste cu 5,8 ani mai putin decat cei care isi mentin o greutate normala.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • varvara pe 13 Mai 2010, 22:52
    grasimea abdominala

    interesant,,dar,,f,,multe,,tinere,,mai,putin imbracate,,fac greata cu grasimea expusa,,peste,,pantaloni,,fuste,,,ce,,e de facut,,sunt,,fete,,,nu,,babe,,,

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod