Te lupti cu copilul sa il speli pe cap? De acum e mult mai usor!

Nu intotdeauna este asa de usor sa speli copilul pe cap. Aproape toti prichindeii trec printr-o faza in care nu vor sa se spele pe cap - este o activitate care le displace din mai multe motive. De regula, astfel de lucruri se intampla pentru ca o data le-a intrat sampon in ochi sau in gura, iar ei tin minte aceasta senzatie neplacuta. Uneori, aceasta revolta poate fi datorata temerii de apa sau pentru ca nu le place situatia sau pozitia in care sunt pusi.

In tot atat de multe cazuri, poate fi vorba despre o lupta intre mai multe vointe - a ta si a micutului tau: tu vrei sa ii speli parul, asa ca este absolut firesc ca el sa isi doreasca exact opusul, respectiv sa il lasi in pace. La fel de bine, este posibil ca respingerea lui fata de aceasta actiune sa se datoreze unui amestec al tuturor acestor lucruri. Insa exista mai multe sfaturi si ponturi care sa te ajute fie sa il pacalesti pe prichindel sa ii placa sa ii speli parul, fie macar sa tolereze aceasta "operatiune" de igiena imperios necesara.

1. Baia nu trebuie sa includa de fiecare data si spalatul pe cap

Trebuie sa iei in considerare faptul ca baia nu trebuie sa includa de fiecare data si spalatul pe cap. Poti reduce frecventa spalarilor pe cap pana la o data pe saptamana. Aceasta "pauza" ii poate ajuta pe copii sa treaca peste lucrurile care i-au deranjat si sa fie foarte fericiti sa incerce din nou baita pe tot corpul. Parul copiilor nu se ingrasa atat de repede pe cat crezi tu, iar spalarile frecvente pe par nu sunt atat de necesare.


Nu uita ca baia este un moment special pentru amandoi, iar aceste "lupte" permanente intre tine si copil pot distruge bucuria timpului pe care il petreceti impreuna. Daca micutul vede si intelege ca nu este "seara in care mami ma spala pe cap", va puteti relaxa amandoi si va puteti bucura in liniste de acest moment.

2. Problemele se rezolva impreuna

Nu pune accentul pe ideea de a-l spala pe cap sau nu, ci pe modul in care poti aborda aceasta problema. In loc sa va "luptati", incearca sa rezolvi impreuna cu prichindelul problema de care va loviti. Poate ca nu ii place ideea de baie, dar o agreeaza pe cea de dus, poate ca nu ii place ca de fiecare data il speli tu si vrea sa incerce si el sa faca acest lucru... Oricare ar fi problema, incearca sa afli ce il deranjeaza, intreaba-l ce ii place si ce nu si ajungeti la un numitor comun.

3. Incearca sa elimini neplacerile pe care copilul le simte in legatura cu spalatul pe cap

Daca este suficient de mare, poti discuta cu copilul tau despre modalitatea in care vrea sa ii fie spalat parul - daca nu ii place sa simta apa peste fata sau "frecusul" parului atunci cand ii torni sampon, tine cont de acest lucru si gaseste impreuna cu el o solutionare. Toarna-i apa peste par, evitand fata, sau, si mai bine, lasa-l pe el sa iti arate cum vrea sa il speli pe cap. O data ce identifici care anume este partea acestui proces care ii displace, poti sa "brodezi" pe marginea ei, oferindu-i solutii multumitoare.


4. Si papusa se spala pe cap!

Stii foarte bine cat de atasata este fetita ta de papusa ei preferata. Te poti folosi de acest lucru - las-o pe cea mica sa ii spele parul in timp ce ii faci baie. Felul in care ea isi spala papusa pe cap iti poate arata cum si-ar dori sa fie spalata de catre mama ei si care sunt motivele pentru care aceasta activitate ii displace. Ii poti spala parul chiar asa cum face ea cu papusa - daca ii umezeste parul, fara sa o stropeasca pe fata cu apa, fa si tu la fel; daca apoi ii pune sampon pe cap si freaca parul intr-un mod mai putin agresiv, aplica aceeasi metoda. Este posibil ca fetita ta sa asocieze aceasta neplacere a baii cu un "smotru" la care este supusa si sa isi doreasca miscari mai putin bruste.

5. Spalatul pe cap? Distractie!

Asaza o oglinda la capatul caditei in care ii faci baie si lasa-l pe prichindel sa se joace cu spuma de sampon din cap, facand diferite forme interesante, pe care le si vede "in timp real". Pana la urma, spalatul pe cap poate fi extrem de distractiv! Trebuie doar sa ii arati cum se poate juca in timp ce face baie, asa cum probabil nu s-a gandit pana acum ca este posibil. In cateva secunde, copilul tau va fi de nerecunoscut - cornite, bucle, adevarate opere de arta care ii vor distrage atentia si il vor face sa rada. Sa nu te miri daca micutul se va transpune in lumea lui si chiar va uita ca tu, de fapt, in timp ce el se amuza, ii speli parul...


6. Faceti baie impreuna!

Fa baie impreuna cu micutul tau si lasa-l pe el sa te spele pe cap, distrandu-te cu formele pe care le poate face cu toata spuma din parul tau. Te va transforma in unicorn, in iepuras sau iti va "aplica" o coafura de printesa. Apoi este randul lui sa fie "aranjat" de tine. Se va distra in egala masura, mai ales daca se si vede in oglinda.

7. Schimba locul... "ostilitatilor"

Copilul tau stie de acum ca baia este "sanctuarul" in care il speli pe cap. Insa incearca sa schimbi aceasta "locatie" - o schimbare de peisaj ii va face bine, iar chiuveta din bucatarie este perfecta in acest sens. Asaza un prosop gros pe picuratorul chiuvetei si pune-l pe cel mic sa stea cu capul in jos, deasupra chiuvetei. In acest fel, este in perfecta siguranta si nu exista sanse sa ii intre prea multa apa in ochi.

Daca te-a vazut ca ai venit aranjata de la coafor, te poti preface ca bucataria s-a transformat intr-un salon de cosmetica si de coafura - spalatul pe cap va deveni in acest fel un joc de rol, in care micutul pretinde ca se aranjeaza cat mai frumos la un salon specializat.

8. Care este cuvantul-cheie? Distractia!

Ce se impaca foarte bine cu prichindeii? Ei bine, ai ghicit: distractia! Lipeste pe tavan o fotografie, o imagine sau atarna o jucarie mobila si "cantatoare", ca sa aiba la ce se uita in timp ce sta cu capul pe spate, la spalat. Canta-i o melodie speciala pentru baita - ceva foarte galagios, la care poate participa, cu dat din manute, cantat sau inganat.
Invata-l un joc... "de corp": unde iti este nasucul? Unde este burtica? Unde este genunchiul? Pana cand micutul iti va raspunde la toate intrebarile si daca esti suficient de rapida, ai si terminat spalatul lui pe cap!

9. Ce produse te pot ajuta sa transformi spalatul pe cap intr-o placere?

Un cozoroc special se potriveste perfect pe capul copilului, ca o sapca, si previne patrunderea samponului si a apei in ochii micutului. In mod absolut esential, nu folosi decat produse create special pentru copii, deoarece nu contin substante care irita ochii si sunt mai atente cu pielea sensibila a celor mici. Obligatoriu, aceste produse nu trebuie sa contina coloranti, parfumuri si alte substante chimice care pot afecta sanatatea pielii si a ochilor celui mic.

Ochelarii speciali pentru inotul sub apa, adecvati pentru varsta prichindelului, sunt si ei utili in astfel de situatii - copilul are ochii acoperiti si pericolul de a se irita sau de a-l ustura ochii este, practic, inexistent - apa nu va patrunde in spatele ochelarilor, iar copilul se va putea baga cu capul in apa, sa se clateasca, si sa tina totusi ochii deschisi.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • tumonique pe 13 Oct 2008, 18:40
    baita...o placere

    incercati metoda cu spalatul de unul singur...ca doar e baiat mare! merge de minune..daca ii insuflati ideea ca e MARE...SI FRICA N-ARE plus un vaporas pe care e mare comandant...de trupe...cu pesti, broscute,pinguini

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod