Cand parintii sunt plecati departe

De aceea ne-am gandit sa discutam despre ce se intampla in sufletul unui copil cand parintii lui pleaca din tara. Primul aspect care apare este ca momentul plecarii nu este cunoscut. Parintii pleaca atunci cand sunt sunati, uneori de azi pe maine. Copiii nu stiu unde pleaca, ce vor face acolo, unde vor sta si nici cand se vor intoarce. Aud doar: "plecam ca sa facem rost de bani", "mergem la munca in Spania", "nu stim unde vom sta", "daca ne descurcam, stam mai mult ca sa castigam mai mult" etc. Altfel spus, copiii nu stiu mai nimic pentru ca nici adultii din jurul lor nu stiu mai nimic.

Ceea ce predomina este confuzia. Parintii pleaca in ceva nesigur, sperand sa se intoarca cu bani. Spera sa se descurce dar starea lor este de teama, de indoiala, de neputinta ca nu reusesc sa traiasca sau sa-si plateasca datoriile cu ce castiga in tara. O parte dintre ei sunt someri de mult timp si familial or o duce tot mai greu. Astfel plecarea in alta tara la munca pare sa ofere o speranta in care nici ei nu mai credeau.
    
Unii dintre ei incearca sa vorbeasca cu copiii despre aceasta plecare, altii ii considera prea mici pentru a intelege. Ii lasa cu bunici, cu alte rude sau cu vecini. Pentru nu se stie cat timp.
    
Sa incercam sa ne punem in locul acestor copii, sa vedem si sa simtim ca ei. Din momentul plecarii parintilor, ei nu-i mai vad, adesea nu stiu unde sunt, nu primesc vesti de la ei mult timp. Oricum sunt mama si tata, orice fac, ei raman pentru copil cele mai importante persoane din viata sa. Fara ei, viata arata cu totul altfel, goala, pustie. Copiilor le lipsesc vorbele parintilor, vocile lor, certurile lor, rasul, sarbatorile, ajutorul. Nu am multe luni cui sa spuna "mama" si "tata", nu au pe cine sa strige, nu au cui sa ceara ajutor daca se simt nedreptatiti, daca ii doare ceva, daca au nevoie de ceva.
    
Unii parinti trimit copiilor pachete cu hainute, dulciuri si jucarii. Ei incearca astfel sa le aline dorul si sa le ofere o compensatie in schimbul absentei lor. Altii nu reusesc sa faca asta sau nici nu se gandesc la cei mici ramasi acasa. Sunt suficient de obositi cu munca de acolo, le este greu, nu au nici ei pe nimeni.
    
Mai bine este cand doar un parinte este plecat si celalat ramane cu copiii. Dar adesea si parintilor le este mai bine sa plece impreuna. Este foarte greu sa te descurci si intr-o tara straine, a carei limba nu o cunosti si nu stii ce te asteapta pana te vei intoarce. De aceea, multi aleg sa plece impreuna si asa copiii ramana fara niciun parinte, doar cu bunica sau cu vecinii.
    
La aceasta situatie contribuie mai multi factori. Pe de o parte sunt toate trairile parintilor: disperare, neajutorare, imposibilitatea de a gasi de munca in tara, dorinta de a avea mai multe lucruri, de a oferi mai mult copiilor etc, pe de alta parte parte sunt sentimentelor copiilor ramasi acasa: singuratatea, regretul, dorul, lipsa de comunicare, teama. Adultii au suficiente mecanisme psihologice prin care pot lupta cu teama, indoiala sau dorul. Ei isi spun ca vor castiga bani, ca vor cumpara cutare si cutare, ca vor lua copiilor ceea ce le lipseste si totul va fi bine.

Aceste ganduri ii fac sa treaca peste ceea ce simt. Copiii insa nu dispun de astfel de mecanisme. Pentru ei ceea ce simt este mai puternic decat ceea ce gandesc, nu au capacitatea de a se alina cu "ce bine va fi cand vom avea cutare si cutare, cand se vor intoarce mama si tata". Ei simt ce simt atunci si asta e uneori...insuportabil daca nu exista un sprijin afectiv pentru ei.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI