Casatoria, ca relatie psihologica

Constiinta de sine a tinerilor aflati la varsta la care incep sa isi puna din ce in ce mai serios problema stabilirii unei relatii pe termen lung nu este inca destul de bine formata. Acest lucru inseamna ca tinerii au o cunoastere incompleta a celorlalti, dar si a propriei persoane. De aceea, le este destul de greu sa se lamureasca asupra motivatiilor celorlalti, precum si ale lor. Motivele care il fac pe tanar sa actioneze sunt in mare parte inconstiente si, cu cat campul constiintei proprii este mai mic, cu atat nu putem vorbi, in cazul casatoriei, de o alegere libera.

Motivatiile inca inconstiente pot proveni din influenta parintilor, tanarul fiind determinat de raportul cu mama, iar tanara fata de raportul cu tatal. Factorul care le favorizeaza sau le complica alegerea este gradul in care sunt legati de parinti.

O iubire constienta fata de tata sau mama favorizeaza alegerea unui sot asemanator tatalui, respectiv a unei sotii asemanatoare mamei. In schimb, o legatura inconstienta complica alegerea. Copiii pot mosteni si prelua in mod inconstient anumite aspecte care au legatura cu viata parintilor, dar intr-o forma rasturnata, pentru a compensa neimplinirile din viata parintilor. In aceste cazuri, putem observa comportamente aflate la polul opus modelului familial.

In lipsa unui nivel crescut de constientizare, alegerea partenerului sau a partenerei se va face conform unor motivatii instinctive inconstiente. Acest lucru va determina presupunerea faptului ca celalalt partener are o structura psihologica de acelasi fel cu a sa. O astfel de relatie ramane limitata - putem vorbi de o relatie individuala abia atunci cand natura motivatiilor inconstiente este cunoscuta. Evolutia unei casatorii nu este posibila fara crize care pot conduce cuplul catre o relatie autentica.

Intrarea in a doua jumatate a vietii reprezinta o perioada importanta, pentru ca de acum incolo apar o serie de transformari interioare. Tendintele conservatoare devin mai pregnante, pasiunea se transforma in datorie, trecutul incepe sa fie analizat pentru a gasi adevaratele motivatii si pentru a face descoperiri despre noi insine.

Privirea critica asupra propriei evolutii ofera prilejul de a ne cunoaste felul de a fi. Neconstientizarea propriei stari duce, de regula, la proiectarea motivelor asupra sotului sau a sotiei, instalandu-se astfel o atmosfera tensionata in interiorul cuplului.

De obicei, aceasta stare de nemultumire nu se instaleaza la ambii soti concomitent - unul dintre soti poate sa isi gaseasca locul in casatorie mai repede decat celalalt. Partenerul care a avut un raport pozitiv cu parintii se va adapta mai repede si va avea mai putine dificultati in raport cu celalalt, pe cand, in cazul opus, partenerul se poate impiedica de o legatura inconstienta cu parintii. Adaptarea deplina se poate realiza mai greu, dar poate dura mai mult, avand in vedere faptul ca a fost obtinuta cu mai multa dificultate.

Viata are nivele diferite de evolutie. Fiecare om poate urca sau ramane la acel nivel la care isi atinge limitele, ideile si convingerile, formandu-se in conformitate cu acest nivel. Acelasi lucru este valabil si in cazul casatoriilor. Acolo unde preocuparile si nevoile exterioare se afla pe primul plan, conflictul psihologic nu poate ajunge la o tensiune foarte mare. Insa se poate intampla ca, o data cu cresterea sigurantei sociale, sa creasca si nesiguranta psihologica, provocand conflicte intre parteneri, conflicte care pot duce la certuri, crize in viata cuplului si chiar despartiri.

In orice moment al evolutiei, se poate instala o stagnare, care provine din existenta propriilor limite. Prin depunerea unui efort constient de autocunoastere si de intelegere a propriilor limite, in viata de cuplu se poate reinstala echilibrul. Acest lucru se poate realiza daca cei doi parteneri acced la acelasi nivel de evolutie, evolutie care tine, in cele din urma, doar de aptitudinile fiecaruia.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alec pe 20 Mar 2012, 09:56
    incep

    Incep sa am mari dubii cu privire la adevaratul nivel de dezvoltare al domnului psihoterapeut si la ajutorul real pe care il poate oferi celor care, in opinia lui, au nevoie. Este evident ca se inspira total din JUNG atata timp cat si-a dat masterul la Titu Maiorescu.

    0
    0

  • km2 pe 25 Iun 2009, 22:54
    FREUD

    Domnul psihoterapeut............cat la %din ce ati scris este JUNG curat????????!!!!!!!!ca nu pomeniti nicaieri de unde v-ati inspirat.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod