Tu ce aștepți ca să-ți vizitezi părinții?


Suntem ocupați, știu. Zilele noastre se duc pe orele petrecute peste program, pe oamenii neimportanți, pe nimic. Și părinții unde sunt în toată povestea asta?
Acasă, aș spune eu. Acasă unde tu nu mai ești. Acasă unde ei și-au rupt de la gură ca să te îmbrace și să te dea la școală. Acasă unde ei au făcut cum au știut mai bine să te pregătească să-ți faci un rost în viață. Iar acum ți-ai făcut un rost, nu-i așa? Și ei unde sunt în toată povestea asta? 

Nu aștepta telefonul ăla care o să-ți înmoaie genunchii



Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. Și dacă ziua aceea te va prinde cu "trebuia" în gură, îți va fi greu. Te vei urî ca pe nimeni altul.
 
Nu aștepta să vină ziua aceea când vei spune "trebuia să mă duc mai des la ei" sau "trebuia să le spun că-i iubesc" sau "trebuia să le mulțumesc". Trebuia este un cuvânt dur. Te macină pe dinăuntru până se alege praful de tine. Și oare vrei tu asta? Sau ce te ține atât de ocupat acum, merită un asemenea sacrificiu? 

Sigur că nu-ți mai amintești tot ce au făcut ei pentru tine, dar du-te și uită-te în oglindă. Ești cine ești datorită lor. Ai realizat tot ce ai datorită lor. Poate că nu ți-au dat banii de care ai avut atâta nevoie, poate că nu ai avut atenția pe care ți-ai dorit-o, dar ei ți-au dat viață. Și dacă n-aveai viața, erai nimeni. Și când au greșit față de tine, n-a fost degeaba. Ți-au dat lecțiile cele mai importante, altfel cum ai fi știut ce să nu faci la rândul tău? Într-un cuvânt: n-ai nicio scuză.
Oricum ar fi fost. N-ai. 
Așa că te întreb: Ce aștepți ca să-ți vizitezi părinții? 

Nu știu ce aștepți tu, dar bănuiesc ce așteaptă ei

 
Timpul lor nu mai e mult și poate că așa cum ești tu acum, au fost și ei cândva. Prea ocupați. Prea ocupați să se bucure suficient de mult de tine. De parcă o fi vreodată suficient pentru un părinte! Fă-le bucuria asta. Vei fi și tu în locul lor cândva și vei sta stingher în casa ta așteptând firimituri. Și abia atunci îi vei înțelege. 
Sună-i și povestește-le când ești fericit. Nu-i împiedica să se bucure pentru fericirea ta. De fapt, nu-i împiedica să te știe fericit sau împlinit. E și ăsta un fel de a le valida eforturile sau calitatea lor de părinți și până la urmă, au dreptul de a ști că n-au făcut umbră degeaba pe pământ. Asta este adevărata moștenire pe care o lăsăm în urma noastră.  
 
Ei n-au uitat să te ia de la grădiniță, tu de ce ai uita de ei? Ei n-au renunțat să te hrănească nici măcar atunci când tu refuzai cu îndârjire, tu de ce ai face asta? Ei n-au uitat să-ți sărute fruntea, tu ce n-ai face asta pentru ei? 
 
Și? Ce scuză ai? 
 
Cu drag,
Cosmina Tudosă 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod