Moda de vară

Moda de vară: 5 idei de ținute perfecte pentru zilele călduroase

Vine vara, bine-mi pare! După un iunie vijelios din toate punctele de vedere, avem în sfârșit ocazia de a ne plânge de căldură: dar îți promitem că nici măcar disconfortul termic nu îți va mai provoca neplăceri grație ținutelor pe care ți le recomandăm mai jos.
Vara este universul outfiturilor colorate, din materiale lejere, al rochiilor vaporoase pe care le iubim mai mult decât orice. Iar ideile de ținute de mai jos reprezintă o terapie extraordinară; noi am uitat de orice necaz și de orice suferință admirându-le și imaginându-ne cât de bine ne vor face să ne simțim atunci când ieșim în oraș! Descoperă cinci ținute ideale pentru zilele călduroase în rândurile de mai jos!
Vara și soarele aprobă: cinci outfituri perfecte acum

Știi că atunci când vine vorba despre acele ținute funky, fresh și cool, numai bune să îți lipească un zâmbet imens pe buze, noi suntem fane declarate Differenta.
Magazinul online adăpostește branduri pe gusturile tuturor, pline de culoare și de vibrații optimiste, adică tot ceea ce avem nevoie în astfel de vremuri încercate. Descoperă mai jos ce ne-a inspirat acum; iată care sunt cele 5 ținute pe care noi le vom purta pe repeat în vara aceasta!

Serenitatea albastrului


Classic Blue poate fi culoarea etalon a anului 2020, însă deprinde valențe mai liniștitoare și mai serene vara, aducându-ne aminte de cerul necuprins și senin al celor mai frumoase zile.
La Differenta, acest albastru dulce și revigorant e la putere: iată ce ținută am constituit cu ajutorul său!

Începem cu o rochie care ne-a mers direct la inimă! În tonuri de alb și albastru, cu imprimeu realizat manual și inspirat de arta persană, rochia Orientique îți va da un aer de zână la birou, lungimea și croiul său fiind practic concepute pentru a face cinste spațiului office. Dar ceea ce ne place mai mult decât orice este surprinzătorul format reversibil, datorită căruia poți purta această creație în mai multe moduri: noi suntem pentru! Citește continuarea pe divahair.ro!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod