11 trucuri simple de modă care îți fac ținutele să pară mai scumpe

11 trucuri simple de modă care îți fac ținutele să pară mai scumpe

Nu este necesar să cheltui mulți bani pentru a avea un stil vestimentar impecabil. Trebuie doar să știi câteva trucuri simple care îți fac ținutele să pară mai scumpe
Iată câteva dintre regulile pe care să le respecți:

Investește într-o geantă de calitate

Accesoriile de calitate sunt esențiale pentru ca ținutele tale să pară scumpe și sofisticate. Iar o geantă care arată impecabil este absolut obligatorie. Alege un model cu design clasic, de preferat una cu mâner scurt sau de umăr pentru birou și una cu baretă lungă pentru timpul liber. OPtează pentru culorile neutre, care îți permit să accesorizezi geata cu orice ținută. Pentru a menține gențile structurate în cea mai bună formă, umple-le cu hârtii înainte de a le depozita.

Folosește un parfum proaspăt

Nicio ținută nu este completă fără un parfum de lux care să i se potrivească perfect. Găsește parfumul tău preferat și aplică-l pe piele, niciodată pe haine sau păr. Punctele de puls, așa cum sunt închieturile mâinilor, coatelor sau gâtul sunt zone excelente pentru a aplicarea parfumului. Au o temperatură mai mare decât rstul corpului și contribuie la o difuzare treptată și constantă a parfumului pe durata întregii zile.
Aplică pe piele o loțiune de corp fără parfum sau puțin ulei de migdale înainte de a pulveriza pafumul.

Poartă accesorii cu aspect prețios

Bijuteriile ieftine pot arăta excelent dacă știi cum să le alegi corect și te ajută să accesorizezi perfect orice ținută. Alege-le pe cele cu pietre din sticlă și cristal și evită plasticul. Optează pentru metale ceva mai închise la culoare, în defavoarea celor foarte strălucitoare. De asemenea, alege metale care sunt puțin mai grele, nu pe cele care sunt ușoare și au un aspect ieftin. Pentru un look clasic, poartă un ceas cu brățară metalică sau din piele. Nu purta niciodată bijuterii care și-au pierdut strălucirea, care au pietre lipsă sau dacă metalul pare oxidat.

Colecționează haine și jachete clasice

Indiferent ce porți pe dedesubt, o jachetă fabuloasă te va ajuta să ai o ținută de invidiat. Caută paltoane, jachete și sacouri de foarte bună calitate. Le poți cumpăra treptat de-a lungul anilor, fără să simți că ai făcut brusc o investiție mult prea mare.
O jachetă neagră din piele, un trenci cu curea, un palton negru sau camel sunt câteva dintre hainele care nu se vor demoda niciodată. De asemenea, le vei purta prin rotație și vor rămâne în formă impecabilă ani la rând.

Acordă atenție detaliilor

Dacă observi un tiv descusut, un nasture slăbit sau un fir de ață care atârnă, repară-le imediat! Vrei să scapi de scamele de pe un pulover? Folosește un aparat de ras pentru a le îndepărta cu grijă. Ai văzut un fir tras? Întinde ușor materialul și trage firul pe dos. Bineînțeles, nu purta niciodată haine care au pete, găuri sau nasturi lipsă. Aceste detalii îți afectează imaginea și nu ar trebui să le lași la voia întâmplării.

Ajustează hainele la croitor

O simplă scurtare a tivului sau ajustare a taliei pot face o rochie să pară realizată pe comandă. Este foarte important ca pantalonii să aibă întotdeauna lungimea potrivită, iar bluzele să se așeze bine la nivelul umerilor și la mâneci. Nu purta haine care îți sunt prea mari sau prea mici.
De asemenea, a trebui să cumperi de fiecare dată haine de mărimea ta actuală. Chiar dacă intenționezi să slăbești, nu ar trebui să cumperi haine cu o mărime mai mică.

Folosește un aparat de călcat vertical

Un steamer este mult mai ușor de folosit decât un fier de călcat. Pentru ca hainele tale să nu aibă cute, împăturește-le sau pune-le pe umeraș imediat după ce s-au uscat și folosește aparatul de călcat cu o noapte înainte de a le purta. 

Evită tonurile de pământ

Culorile de pământ, așa cum sunt brun, maro, gri închis, verde închis etc. pot face ca hainele să pară învechite și demodate. Pentru un look ce inspiră lux și rafinament, colecționează în garderoba ta haine de culori vibrate precum nuanțe ce amintesc de pietre prețioase și tonuri de pastel. În ceea ce privește printurile, cele de tipul leopard sunt deja clasice.

Alege un machiaj minimalist și ojă neutră

Când vine vorba de machiaj, este suficient să aplici puțin corector pe zonele cu probleme, să adaugi un blush delicat, mascara și un ruj subtil. Manichiura impecabilă este obligatorie și este preferat să nu porți deloc ojă decât să ai ojă pe unghii, dar să fie sărită.
Un lac transparent sau o ojă nude sunt suficiente pentru a face o impresie bună.

Asortează pantofii cu geanta

Chiar dacă nu investești prea mult în pantofi, trebuie să te asiguri că aceștia arată întotdeauna perfect. Curăță pantofii de fiecare dată când ieși din casă și ai grijă să ștergi petele imediat ce apar, folosind puțină apă și detergent de vase. Iar dacă vrei să ai un look ce pare studiat și compus cu atenție, asortează pantofii cu geanta. 

Bagă bluza în pantaloni

Cămașa sau bluza băgată în pantaloni sau fustă îți oferă un look mult mai rafinat. De asemenea, te ajută să-ți pui talia în evidență și în același timp să pari mai înaltă. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod