COVID cu de toate!

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
N-are sens să vă mai spun încă o dată că drăcia asta nu se aseamănă deloc cu o răceală (sau, cel puțin, nu în cazul nostru).
Lasând la o parte amănuntele serioase cum că noi nu știm exact în ce zi de boală suntem, că am făcut test pe 6 martie, când am constatat eu că nu mai am miros, vreau să povestesc acum, în acest episod energic, ce mai e nou pe frontul COVID din casa noastră.

V-am zis despre problema cu mirosul, da? V-am zis! Că asta a fost prima, de fapt. Altfel, puteam trece liniștiți prin zilele astea trăind cu impresia că suntem niște putori pe care a început să le și doară corpul de atâta lene. Cred că am dormit 23,5 din 24 vreo trei zile la rând. 

Să n-ai gust și miros când ești într-o stare din asta, vă spun cu mâna pe inimă, nu e absolut nicio tragedie! Păi eu nu pentru gust mâncam înainte! Eu mâncam fix de amorul artei! Eu trebuie doar să văd mâncarea, mie nu îmi trebuie gust! 
Iar cu mirosul… ce să vă zic? Să știți că e bine și așa! Adică… parcă toate se reglează în casă: gunoiul nu mai pute, litiera nu se mai face simțită, în frigider rămâne totul brici - nici brânza nu mai are tupeu să sufle! Partea proastă e că nu-ți mai dai seama dacă a tras copilul apa, dar doar de asta ai ochi: ca să vezi! Sau ca să te usture, mă rog.
 
Nu m-am speriat deloc de asta cu mirosul, chiar se poate trăi fără miros.
Bine, ăia din jurul tău s-ar putea să mai trăiască, dar tu ești bine. 

Zic eu așa și mă dau vitează că nu mi-a lipsit mirosul, dar să știți că m-am bucurat când am început să simt că miroase a shaorma prin casă. Doamne, ce bucurie! Am trezit copilul din somn să îi zic că îmi revine mirosul. M-am umplut de entuziasm, v-am zis! 

Când m-a întrebat, săracul de el, buimac după somn, și cum mi-am dat seama că a revenit, i-am zis că miroase a shaorma în casă. Ba chiar l-am întrebat dacă nu cumva simte și el ceva. Eh, nu simțea, dar a fost crunt dezamăgit imediat după asta, când și-a dat seama că nu e chiar nicio glumă și acesta nu era un fel de a-i spune că am comandat shaorma.
Mi-a zis că sunt cea mai crudă mamă, că mă joc cu sentimentele lui, că nu se poate să îmi bat joc în acest hal… Cum adică să zic că miroase a shaorma și să nu avem shaorma în casă, să nu fi comandat?

După ce ne-am certat suficient, m-a întrebat cum de mi-a venit ideea asta cu shaorma, din moment ce nu i-am comandat. De unde îmi venise mie ideea asta când la noi în casă nu mai călcase picior de shaorma de nici nu mai știm când? Am răcnit spre el ca dragoanca, numai că fără flăcări:

- Pentru că miroase în casă!!!! De-aia!

N-a înțeles nimic din asta, dar m-a lăsat în pace.
Se enervase. Mă enervasem și eu. De-aia m-am dus în baie și mi-am făcut și un duș ca să mă calmez. Mi-a făcut bine dușul! Și nici n-a mai mirosit a shaorma în casă!


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod