Când crezi că le-ai auzit pe toate…

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Eu chiar am crezut că le-am auzit pe toate legate de părul lung al băiatului. Am decis, la un moment dat, să nici nu mă mai supăr pe lume! E normal ca oamenii să fie curioși când văd un băiat cu părul lung.
Sau poate nu e normal, dar chestia asta m-a ajutat pe mine să nu mai fac căței pe inimă la fiecare întrebare/remarcă/sugestie. Da, poate nu e normal! Poate că fiecare ar trebui să-și vadă de treabă indiferent de lungimea părului celor din jur, dar cine sunt eu stabilesc ce e normal și ce nu, până la urmă?

Ba chiar, în perioadele de oboseală cruntă, caracterizate și prin fitil extrem de scurt, am preferat să evit diferite locuri, conjuncturi, anturaje, tocmai pentru că nu aveam suficientă energie pentru a fi diplomată.
Nu aș fi putut răspunde politicos la nimic din ce ar fi avut legătură cu părul lui.

Nici nu am mai scris despre asta de ceva timp tocmai pentru că am obosit eu de acest subiect. Nu mai suport eu! Se mai întâmplă și treburi amuzante, dar cele mai multe mă scot din minți. Nu voi înțelege niciodată chestiunile de tipul: ”Are părul lung?” cu ochii la el. Când se uită la el! Nu, nu-l are, ți se pare, e iluzie optică. Sau ”Ăsta e părul lui?”... Nu, l-a furat de la alt copil! E al meu și i l-am împrumutat și lui puțin, ca să vadă cum e.
Sau ”Sigur nu e fată?”... Nu știm încă, așteptăm și noi să vedem. 

În fine, eram convinsă, până ieri că le-am auzit pe toate! Dar toate! Puteam să jur că nu mai pot exista chestii noi! Eram convinsă!

Dar nu! M-am înșelat. Suntem la țară de câteva zile, singuri cu toată casa, curtea, grădina, păsările și animalele maică-mii și muncim amândoi cot la cot cât e ziulica de lungă, vorba bunică-mii, Dumnezeu s-o odihnească.

Ieri, Tarzanul meu, acest Sully din Dr. Quinn, s-a apucat să ude florile de la drum cu furtunul.
La bustul gol, în niște pantaloni cam strâmți, cu pletele pe spate. Eu, în curte, măturam, aranjam, îmi făceam de lucru. La un moment dat, aud voci din stradă. O gașcă de băiețandri, cu bicicletele, se apropia pe drum:

- Băăăă, uite-o pe-aia despuiată! E în țâțele goale! Poate se întoarce cu fața să vedem!

Am râs amândoi până la leșin! Copilul s-a rotit să stea numai cu spatele spre stradă, unul din gașcă a zis că e băiat, dar el a strigat după ei cu voce ascuțită că e fată.

Și asta e chestia pe care nu o văzusem venind.
A fost el confundat de la bun început cu o fată, dar să ajungă să fie urmărit pentru țâțe… La asta nu ne-am așteptat!
 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod