1 Martie. Ce s-a denaturat povestea asta!

Deja mă enervează tendința asta a mea de a mă raporta la cum erau treburile când eram eu copil. Ăsta e, de fapt, primul semn că îmbătrânești (de-aia mă și enervează): când începi să vorbești despre obiceiurile epocii în care te-ai născut tu.
Mă rog, totul a început azi dimineață când am fost asaltată de mesaje de mărțișor și urări de zi însorită și primăvară cu soare. Hmm...ok, mi-am zis, într-o lume dominată de social media, cu o avalanșă de poze cu cescuțe și ”Spor la cafeluță”, o nouă avalanșă cu poze cu ghiocei, mărțișoare și zambile e absolut necesară. Nu se putea să trecem de ziua asta fără să o marcăm cu un .jpg postat pe Facebook, trimis pe chat sau pe Whatsapp, fără tag-uri a sute de persoane într-o poză cu un șnur etc.

Ce remarc, în schimb, diferit acum e că lucrurile au avansat.
S-a trecut la telefoane. Nu e de ajuns să dai un mesaj, trebuie să și suni. Să ne înțelegem, nu m-a deranjat nimic, ba chiar m-am bucurat să răspund și să mai schimb câteva cuvinte, dar sunt uimită de cum s-a schimbat tradiția. Pe vremea mea, ca să vorbesc ca o bunicuță ce mi-s, fetele/femeile primeau mărțișoare și cam asta era tot. 

Am vorbit și cu prietena mea printre toate aceste felicitări și zicea că a primit și ea atâtea mesaje și telefoane, că i s-a făcut dor de vremurile în care totul se rezuma la o floare textilă într-un sul de plastic transparent.
Eh, vremurile se schimbă, i-am zis eu, apoi i-am spus bancul cu Scufița Roșie și lupul - când s-au întâlnit în pădure, iar Scufița s-a dezbrăcat și a început să țopăie pe lângă lup și să se roage de el să facă sex cu ea (folosind varianta populară a verbului). Lupul s-a uitat cu gura căscată la ea, apoi și-a dat ochii peste cap și a zis: ”Pfuai de capu` meu! Băi, ce s-a denaturat povestea asta!”. Am râs amândouă!

Apoi a venit copilul de școală și l-am întrebat imediat dacă a dat mărțișoarele (luase pentru doamna și pentru prietena lui).
 
- Le-am dat, dar am și primit! 
- Ha? Cum adică?
- Eh, mi-au dat la ”troll”, că cică sunt fată pentru că am părul lung.
Da` eu le-am luat pentru că sunt chiar frumoase și era păcat. Îți dau și ție câteva...

Și iată-mă, în pragul casei, stând ca lupul și gândindu-mă la câtă dreptate avea. Chiar s-a denaturat povestea asta!

PS: Le-am împărțit!



Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod