2 motive să păstrezi dinții de lapte

Te numeri printre persoanele care și-au păstrat dinții de lapte? I-ai pus într-un borcan când i-ai scos sau poate că părinții tăi i-au pus undeva în siguranță, pentru a-și aduce aminte momentele dragi din copilărie?
Zâna Măseluță nu este singurul motiv pentru care ar trebui să păstrezi dinții de lapte ai copilului. Oamenii de știință au descoperit un avantaj de neegalat pentru sănătatea noastră, pe care îl poate avea păstrarea primilor dinți. Știi care este acesta?
 

Iată de ce ar trebui să păstrezi dinții de lapte:

 
Medicii au descoperit beneficiul major al acestei dentiții primare. Primii dinți conțin o mare cantitate de celule stem, iar atunci când sunt păstrați și depozitați în mod corect, celulele din dinți pot fi folosite pentru a vindeca țesutul deteriorat al corpului, la o dată ulterioară.
Doctorii au descoperit că multe afecțiuni pot fi vindecate cu ajutorul micilor dinți, până în punctul în care ne pot salva și viața.

Dentiția de lapte și perioada în care acești dinți sunt pierduți reprezintă un proces sănătos și natural pentru fiecare copil. Dar dacă am fi știut despre avantajele conservării celulelor stem, am fi avut oare mai multă grijă de dentiția temporară? 

Îți amintești momentele în care ultima rădăcină a dintelui s-a rupt și ai pierdut un dinte de lapte? Ai păstrat dintele sub pernă, sperând că o să primești o vizită de la Zâna Măseluță? Se spune că dințișorii de lapte aduc noroc, așa că putem spune că au existat indicii ale beneficiilor lor din timpul culturilor vechi.
Iar medicina modernă le-a demonstrat adevărata valoare - stocarea celulelor stem.

Cum poți prezerva dinții de lapte?


Dinții trebuie păstrați într-un compartiment cu azot lichid. În aceste circumstanțe, celulele stem din dinți pot fi păstrate de-a lungul mai multor ani și pot fi folosite pentru reproducerea țesutului. Țesutul poate fi cultivat din celulele stem ai dinților de lapte și pot fi folosiți pentru a combate diferite boli, chiar și pentru a reface țesutul inimii sau țesutul cerebral.
În cazul în care celulele stem nu sunt păstrate în stare corectă, își vor pierde potența. Poți apela la ajutorul medicului tău stomatolog, pentru a te ajuta să-i conservi în condiții corecte.

Multe dintre culturile antice care considerau dinții de lapte norocoși au avut dreptate. Dacă sunt depozitați în mod corespunzător și ai grijă de ei, s-ar putea să îți salveze viața într-o zi.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod