Gelozia - acest flagel al iubirii

Deseori auzim in jurul nostru declaratii fierbinti de iubire care incep cu "nu pot trai fara tine". Mesajul lor ascuns iese intotdeauna la iveala, dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de convietuire, sub forma sentintei: "trebuie sa renunti la tot pentru mine".

Se spune despre astfel de persoane ca sunt posesive, iar tenacitatea cu care-si acapareaza partenerul/partenera este perceputa, nu de putine ori, ca o dovada inegalabila de dragoste. O dragoste macinata insa de suspiciune si reprosuri, in care bucuria de a fi impreuna este inlocuita cu o nevoie obsesiva de control si dominare. De ce au nevoie gelosii de aceste necontenite reconfirmari ale fidelitatii partenerului? Raspunsul este simplu, daca ne amintim un adevar elementar din psihologie: felul in care ne purtam cu ceilalti reflecteaza comportamentul fata de noi insine.

Cu alte cuvinte, cand sotul este suspicios in privinta consoartei si-i reproseaza "tradari" imaginare, el da glas de fapt conflictelor sale interioare, lipsei de incredere in sine, nevoii sale de a fi acceptat si protejat. "Pentru ca nu ma descurc in viata si nu ma plac asa cum sunt, te-am ales pe tine sa-mi confirmi ca existenta mea este valoroasa. Tu vei fi oglinda in care-mi voi contempla calitatile. Pentru aceasta insa tu va trebui sa renunti la viata ta si sa-mi dedici mie toata atentia. In consecinta, fiecare incercare de independenta din partea celuilalt va fi interpretata in termenii tradarii si va justifica intarirea strategiilor de control. Este suficient ca partenerul/partenera sa ceara cateva ore pentru sine, dedicandu-se hobby-urilor sale sau oferindu-si diverse placeri (citit, plimbari, intalniri cu prietenii etc.) pentru a primi un raspuns iritat de genul: "nu ma mai iubesti ca inainte" sau "intotdeauna prietenii tai sunt mai importanti decat mine".

Astfel de reprosuri din partea individului gelos tradeaza dorinta lui secreta de a-si anihila partenerul, anexandu-l existentei sale si refuzandu-i orice initiativa personala - "a-l avea cu totul". Este o dorinta ambivalenta, pentru ca in acelasi timp gelosul simte ca nu poate trai fara celalalt. Tocmai din acest motiv insa trebuie sa-l aiba pe acesta in totalitate sub control, pentru a nu pierde singura sursa de satisfactie si recunoastere. De obicei, gelosii sunt indivizi complexati, invidiosi, care petrec mult timp comparandu-se cu altii; ei tolereaza cu dificultate criticile, o banala dezaprobare declansandu-le sentimente intense de rusine, ce "rimeaza" cu neincrederea lor in sine. Rezultatul acestor incrancenari posesive nu este insa cel asteptat.

Cu cat persoana geloasa strange mai mult surubul supravegherii, monitorizand orice gest al partenerului/partenerei, cu atat acesta din urma va simti nevoia sa se indeparteze si se va investi din ce in ce mai slab in relatie. In timp, legatura lor se va eroda si in cele din urma va esua sub un morman de resentimente greu de vindecat. Ca sa nu devii protagonistul unei astfel de relatii posesive - cu tot cortegiul de suferinte pe care aceasta le intretine - incearca sa fii cinstit cu tine: il iubesti pe celalalt pentru el insusi sau pentru tine? Daca te-ai recunoscut in descrierea de mai sus, incepe prin a te intreba ce te nemultumeste la tine? Cat de bine te simti in pielea ta? Te iubesti suficient incat sa-l poti iubi autentic si pe celalalt? De indata ce ai identificat conflictul din interiorul tau, inceteaza sa-i mai ceri partenerului/partenerei sa se schimbe. Este timpul sa renunti la vechile lentile prin care ai privit lumea. Vei vedea ca nimic nu poate fi modificat cu adevarat daca nu incepi cu tine insuti!