Charlize Theron și-a schimbat radical look-ul. Cum și-a făcut apariția la Gala Oscar 2019

de Georgiana Dorobanțu, 25 Februarie 2019

Charlize Theron este de nelipsit de pe covorul roșu la marile evenimente și gale, iar la fiecare apariție arată senzațional.
Dar actrița a întors toate privirile la Gala Premiilor Oscar 2019, desfășurată duminică, 24 februarie. 

Fiind una dintre cele mai cunoscute blonde de la Hollywood, Charlize și-a făcut apariția pe covorul roșu purtând o tunsoare nouă și o culoare de păr complet diferită. Vedeta în vârstă de 43 de ani a renunțat la blondul miere cu care ne-a obișnuit și a ales o nuanță închisă de șaten și o tunsoare bob scurt.

Actrița a asortat noul look cu un ruj roșu corai și pomeți accentuați cu un blush piersică. Charlize a purtat o rochie Dior Haute Couture într-o nuanță de bleu pudrat, cu trenă, împreună cu bijuterii Bulgari și pantofi Jimmy Choo.



Hairstylist-ul său, Adir Abergel, a postat o imagine pe Instagram înainte de Premiile Oscar, în care actrița este fotografiată din spate, în timp ce este tunsă.
"Am decis să-l tai pe tot înainte de marele eveniment", a scris hairstylist-ul.


Dar nu tunsoarea este o noutate, ci culoarea închisă. Charlize a fost brunetă ultima dată în urmă cu 12 ani, în 2007. Iar noua schimbare este una cât se poate de îndrăzneață, având în vedere diferența majoră de culoare. 
 
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod