Cele mai importante trenduri de machiaj din 2020

Cele mai importante trenduri de machiaj din 2020

Anul 2020 poate că nu se desfășoară așa cum ai plănuit, având în vedere pandemia și izolarea. Dar viața merge mai departe și avem nevoie în viețile noastre de lucruri care ne oferă speranță și ne fac să mai uităm de problemele cu care ne confruntăm. În această categorie a micilor bucurii se încadrează și trendurile de machiaj, pe care le putem încerca chiar dacă stăm mai mult acasă.
Tendințele pentru 2020 aduc în prim-plan stiluri deosebite și interesante de machiaj, pe care oricine le poate pune în practică. Iată care sunt cele mai importante trenduri de machiaj din 2020: 

Conturul ochilor în nuanțe intense



În loc să aplici eyeliner colorat numai pe linia superioară a genelor, încearcă acest trend important al anului 2020. Tot ce trebuie să faci este să conturezi și linia inferioară a genelor cu aceeași nuanță pe care ai folosit-o pe pleoapa de sus sau o nuanță puțin mai deschisă.

Fardul de pleoape glossy



A venit momentul să înlocuiești fardul de pleoape pudră cu unul cremă, cu aspect glossy.
Arată la fel de sexy precum un machiaj smokey eye, dar este mult mai ușor de obținut. Adaugă câteva puncte de fard gloss deasupra liniei genelor și întinde-l folosind degetul. 

Mascara colorată



Dacă ți-ai dorit mereu să experimentezi folosind mascara colorată, acum ai ocazia perfectă. Anul acesta se poartă mascara în nuanțe intense, precum tonuri de roz, albastru sau verde.
 

Fardul de pleoape neon



Fardul de pleoape în nuanțe neon este în tendințe încă de anul trecut. Dar în 2020 este reinventat și capătă o notă minimalistă.
În loc să aplici fard neon pe toată pleoapa, aplică numai în colțurile interioare ale ochilor. Rezultatul este un machiaj interesant și modern, foarte ușor de obținut.

Ruj roz intens



Poți uita de rujul roșu anul acesta. În 2020, rujul în tonuri intense de roz va fi opțiunea statement pe care să o încerci. Dacă nu știi ce nuanță de ruj să alegi, optează pentru un roz cu subtonuri albastre. Se potrivește oricui, indiferent de nuanța pielii. Pentru ca rujul să reziste mai mult timp pe buze, folosește unul mat, în locul unuia cremos.

Eyeliner „plutitor”


Eyeliner-ul nu trebuie aplicat neapărat numai pe linia genelor.
Alege o culoare deosebită și trasează linii pe pleoape astfel încât să creezi un machiaj modern și nonconformist, precum cel purtat de actrița Shay Mitchell.

Machiaj pastelat


Tonurile delicate și semitransparente de fard pastel sunt ideale pentru a obține acest machiaj romantic care este în tendințe anul acesta. Poți să încerci și varianta multicoloră: o nuanță în colțul interior al ochiului, una pentru centru și a treia pentru colțurile exterioare.

Eyeliner pastel



Creionul dermatograf în tonuri pastel se numără, de asemenea, printre tendințele majore ale acestui an. Este suficient să-ți conturezi linia genelor cu un eyeliner într-o nuanță de roz, lavandă, bleu, verde sau oricare altă culoare preferi și vei obține un machiaj excelent.


Buze pigmentate



Nu este necesar să porți un ruj de buze într-o culoare puternică, mai ales dacă acest look nu te reprezintă.
Buzele ușor pigmentate, care au un strop de culoare și un aspect natural, reprezintă o tendință care se menține încă de anul trecut. Este suficient să aplici foarte puțin ruj pe care să-l întinzi pe buze cu degetul sau poți alege produse speciale care creează acest efect de buze colorate delicat, numite lip stain.
 
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod