Arta de a-ți dărui: de ce atenția și iubirea de sine sunt esențiale pentru dezvoltarea personală

Să te iubești pe tine însăți este un lucru necesar pentru dezvoltarea personală. Însă, dacă, pentru unii oameni, acest lucru nu este o problemă, pentru mulți alții, iubirea de sine nu este un reflex spontan.
De altfel, în societatea actuală, de multe ori iubirea de sine este considerată o atitudine egoistă, promovându-se mai degrabă atenția și interesul față de ceilalți. Un lucru care, de altfel, este mult mai ușor de făcut. Însă iubirea și bunăvoința manifestate față de propria persoană sunt necesare pentru bunăstarea psihică și fizică. Descoperă mai jos ce este iubirea de sine și două modalități pentru a o impulsiona.
 

Ce este iubirea de sine

 
Aceasta este modalitatea de a te percepe pozitiv, într-un mod sănătos, fiind conștientă de calitățile și defectele tale, pe scurt, să te apreciezi așa cum ești. Personalitatea ta și felul de a fi te ajută să te formezi ca individ și nu are nimic de-a face cu egocentrismul sau cu narcisismul. De altfel, aceste concepte pot fi uneori confundate, dar sunt foarte diferite.
Egocentrismul, de exemplu, este un sentiment negativ, care implică tendința de a relaționa mai mult cu sine și de a fi interesat doar de sine. Să te iubești pe tine însăți înseamnă să-ți recunoști calitățile și defectele și să fii la fel de respectuoasă cu ceilalți ca și cu tine însăți. Aceasta te va ajuta să ai mai multă încredere în tine și să-ți îmbunătățești calitatea vieții.
 

Cum poți să-ți stimulezi iubirea de sine

 
Dacă nu ești obișnuită să te apreciezi sau nu știi de unde să începi, poți să o faci cu afirmații pozitive despre propria persoană. Alocă-ți câteva minute pe zi, de exemplu, când te trezești sau înainte de culcare, pentru a medita la propria persoană. Care sunt lucrurile care te fac să fii mândră de tine, care sunt obiectivele pe care ți le-ai atins, ce apreciezi tu la tine, dar și ce apreciază ceilalți.
Treptat, îți vei putea construi o imagine pozitivă despre tine însăți, care te va ajuta să te iubești mai mult. 
 

Fă-ți timp pentru propria persoană

 
Este important să ai grijă de oamenii pe care îi iubești, familie, copii, prieteni. Însă este la fel de important să îți faci timp pentru tine, să te relaxezi și să te răsfeți. Oferă-ți o zi, o seară, o după-amiază în care să faci doar ceea ce îți place, singură. Poate să fie alături de cărțile care te așteaptă în bibliotecă, să faci o sesiune de SPA la tine acasă sau, de ce nu, la un centru specializat. Poți să mergi la masaj sau să-ți faci un tratament cosmetic sau să încerci un nou machiaj. Te poți răsfăța cu o cină bună sau să mergi la cinema. Poți să achiziționezi dintr-o gama larga de parfumuri femei un nou produs care îți place sau poți alege un fond de ten Estee Lauder pentru un nou machiaj pe care vrei să-l încerci.
Orice activitate sau achiziție care te face fericită.
 

Ai grijă de corpul tău

 
Iubirea de sine se referă la mintea, sufletul și corpul tău, în același timp. Pentru a avea grijă de corpul tău, adoptă, în primul rând, o alimentație sănătoasă. Dieta ta trebuie să includă toate grupele de alimente, fără a face exces de produse cu grăsimi, zahăr și sare. Mănâncă cel puțin cinci  fructe și legume pe zi, pentru a avea suficientă energie, și evită ronțăitul între mese. 

Corpul nostru este format din peste 60% apă. De aceea este important să te hidratezi adecvat, cu apă simplă, de preferat. 

Fă activități fizice, orice îți face plăcere, de la mers pe jos într-un ritm mai alert sau pe bicicletă ori înot, dans. Cu 30 de minute de activitate fizică practicată zilnic, vei fi într-o formă excelentă. 

Nu în ultimul rând, ai grijă la calitatea somnului.
Pe timpul nopții, organismul și creierul trebuie să se odihnească pentru a se reface. Dacă dormi suficient, corpul tău va funcționa mai bine. 

Pentru a stimula iubirea de sine, trebuie să rămâi atentă la propriile nevoi și dorințe și să descoperi care sunt lucrurile ce sunt o sursă de satisfacție pentru tine. Este vorba despre a te cunoaște mai bine și de a-ți asculta instinctele, astfel încât să-ți poți spori calitatea vieții. 
 
Sursa foto: Freepik

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Adryannatrav pe 25 Iun 2023, 23:07
    Sunt travestit și ador băieții care se fardeaza mereu!

    Manny este preferatul meu si aș dori să mă machiez ca el! Arată bestial!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod