Mască de faţă

Mască de față cu ou împotriva punctelor negre

Foloseşte cu încredere o mască de faţă cu ou făcută chiar de tine pentru a scăpa de punctele negre de pe faţa ta!
Punctele negre dau bătăi de cap multor adolescente sau femei, iar cauzele apariţiei lor sunt diverse: cele mai importante fiind excesul de sebum, celule moarte de pe suprafaţa pielii, stresul, produsele cosmetice sau alimentaţia.

Ceea ce nu ştim este faptul că punctele negre nu apar din cauza murdăriei şi a unei igiene greşite, ci din cauza sebumului care ajunge la suprafaţa pielii şi care se oxidează căpătând astfel culoarea care ne deranjează atât de mult.

Această mască naturală este cea mai ieftină metodă prin care poţi scăpa de problemele cu care se confruntă tenul tău.


Mască de faţă cu albuş de ou


Pentru această mască se foloseşte doar albuşul, atât simplu, cât şi în combinaţie cu alte ingrediente pe care le ai prin casă.

Poţi bate albuşul de la un ou, iar apoi să îl distribui în mod egal pe frunte, bărbie şi nas, acestea fiind zonele în care apar cel mai des punctele negre. După ce se usucă, spală-ţi faţa cu apă călduţă din abundenţă. Ai grijă ca înainte să faci această procedură să îţi cureţi foarte bine faţa!

Masca de faţă cu albuş de ou şi mălai


Ai nevoie de albuşul de la un ou bătut foarte bine până se obţine o spumă tare, după care adăugăm două linguri de mălai şi amestecăm până avem un produs omogen. Se distribuie pe faţă, se lasă la uscat, iar pentru îndepărtare se folosesc iniţial dischete demachiante şi apoi clătire cu apă din abundenţă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod