Cum să îți menții manichiura o durată mai lungă


De fiecare dată când ne facem unghiile, trăim cu speranța că vor rezista cât mai mult! Din cauza stilului de viață agitat, oja are tendința să crape, să sară de pe unghie sau să se decoloreze.

Află câteva sfaturi despre cum să menții o manichiură mai durabilă



Curăță unghiile cu acetonă înainte de aplicarea stratului de ojă sau lac

Este foarte important pentru aderența noului strat de ojă să elimini orice reziduuri precedente de pe unghie. Folosind puțină vată îmbibată în acetonă, trebuie să ștergi reziduurile de pe unghie înainte de a începe manichiura. 


Folosește bufferul

Dacă nu ai deja un buffer, trebuie să îți iei unul urgent. Un buffer delicat, cu minim două suprafețe abrazive, folosit pe suprafața unghiei, va asigura netezirea suprafeței unghiei înainte de aplicarea primului strat de ojă. Astfel, elimini riscul ca oja să se așeze ca pe niște ”șanțuri” cu care crește unghia în mod natural și care afectează și aspectul manichiurii tale. 


Îngrijește-ți cuticulele

O componentă importantă a manichiurii și a rezistenței ei peste timp este îngrijirea pielițelor. Acestea îți supraveghează imunitatea și protecția de la nivelul unghial și este important să nu le neglijezi, să nu le rozi și să nu le tai nici prea adânc. Dacă îți faci manichiura la salon, verifică mereu ca manichiurista ta să fi sterilizat și igienizat instrumentele cu care îți taie cuticulele.
Dacă te ocupi singură de acest subiect, întreține-ți forfecuțele și folosește dezinfectant. O metodă simplă de a îți îngriji pielițele este ca după ce îți speli mâinile, să le împingi ușor către interior cu ajutorul prosopului, aplicând nu prea multă presiune. Nu uita ca din când în când să utilizezi și un ulei special pentru cuticule sau ulei de ricin.


Nu agita sticluța de ojă

Din cauză că am văzut oje folosite prea mult timp sau am încercat să recuperăm ojă dintr-un recipient aproape gol, am văzut în jurul nostru pe unele femei care agită sticluța de ojă înainte de aplicare.
Asta cauzează apariția bulelor de aer în ojă, ceea ce conduce la o aplicare defectuoasă a acestui produs.


Atenție la cum aplici oja

Este important să știi că oja se aplică în două straturi, fără a încărca pensula. Excesul de ojă poate conduce la acumularea unei cantități prea mari de ojă pe o anumită porțiune a unghiei, care conduce la un aspect neplăcut al manichiurii finale și la o uscare grea.


Pentru că manichiura ne reprezintă la nivelul primei impresii mai mult decât credem, este important să nu o neglijăm. Urmărește aceste sfaturi indiferent cine îți execută manichiura!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod