Părul în nuanţe de auriu roze, un trend spectaculos

Nuanţele calde ce combină tonuri de blond auriu cu roz delicat ar trebui să se afle pe lista de culori pentru păr pe care să le încerci anul acesta.
Rozul are un cuvânt important de spus în tendinţele pentru colorarea părului pentru 2018. De la nuanţe de roz intens până la cele de roz pastelat, toate arată excelent şi sunt un trend major, promovat în special de vedete.

Starleta Kim Kardashian se numără printre starurile care şi-au colorat părul roz. Vedeta a ales să-şi nuanţeze în tonuri de roz părul blond platinat, iar rezultatul este uimitor. Dar aşa cum ne-a obişnuit, Kim şi-a schimbat rapid look-ul. Aceasta a ales să se decoloreze folosind vitamina C, un truc accesibil şi uşor de pus în practică.
Iar după colorare, părul său a căpătat o nuanţă pastelată de roz delicat.

Dar dacă nu eşti adepta culorilor pastelate sau a tonurilor puternice de roz, atunci poţi încerca o variantă elegantă şi fermecătoare pentru părul tău. Este vorba de părul în nuanţe de roz auriu, care aminteşte în acelaşi timp de culoarea cuprului.

Nu doar că este o culoare deosebită, care arată excelent, dar este şi un stil care se potriveşte oricui. Această nuanţă caldă are capacitatea de a îndulci trăsăturile, fiind ideală dacă vrei să ştergi câţiva ani de pe chip.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod