Nu te schimba ca să fii pe placul oamenilor. Fii tu însăți, iar oamenii potriviți te vor iubi așa cum ești

În fiecare zi ni se spune cum să ne îmbrăcăm, cum să ne aranjăm părul, ce farduri sunt în tendințe. Am putea spune că într-un fel sau altul, suntem încurajați să purtăm măști. Nu și azi. Începând de azi te încurajăm să-ți oferi dreptul de a fi tu însăți!
Tendințele, pretențiile, prejudecățile, comparațiile, toate acestea ne conduc pe un drum la finalul căruia nu ne mai simțim autentici. Și pentru ce? Sau pentru cine? 
Astăzi îți spunem așa: "Nu te schimba ca să fii pe placul altora, dar corectează ce nu-ți place ca să te simți TU bine."
Nu pentru alții, ci pentru tine. Nu-ți pune tocuri doar ca să atragi privirile iscoditoare, pune-ți tocuri pentru că îți face ție plăcere. Altfel... ce sens ar avea? Nu încerca să respecți tendințele doar pentru a simți că aparții "unui grup", ci îmbracă-te așa cum crezi tu că îți face bine. Nu îți tăia părul pentru că așa spun revistele, ci pentru că așa îți dorești tu. Fii curajoasă!

Amintește-ți cuvintele astea de fiecare dată când ai îndoieli: "Ești unică! Ai dreptul să faci lucrurile diferit și meriți să ai încredere în tine însăți!" Când ai îndoieli, nu uita să crezi în tine. Nu te baza pe alții, ci pe tine. Nu căuta răspunsurile la ceilalți, ci la tine. Fii sinceră acum: "Dacă nu știi tu ce e mai bine pentru tine, atunci cine"?

Așa că îți propun un exercițiu: 

Uită-te în oglindă și răspunde la următoarele întrebări:
1. Cine sunt EU? 
2. Cum sunt EU?
3. Ce îmi doresc EU?

Ai putea să răspunzi așa:

1. Sunt o ființă autentică și merit să mă pun pe primul loc în viața mea.
2. Sunt un om bun, atât față de mine însămi, cât și față de ceilalți.
3. Îmi doresc să fiu iubită, apreciată și respectată așa cum iubesc, apreciez și respect la rândul meu.
Amintește-ți răspunsurile tale de fiecare dată când vei simți gustul îndoielii și nu lăsa pe nimeni și nimic să te schimbe. Poate că uneori îți va fi greu, însă nu e imposibil. 
Spuneam că atunci când nu te abați de la autenticitatea ta, oamenii potriviți te vor iubi așa cum ești. Poate că nu vor fi mulți, poate că nu vor apărea ușor, însă, oare nu meriți calitate în viața ta? Oare nu ai dreptul la adevăr? Ba da. 

"Corsetul" impus de societate, dar și dorința noastră de a aparține unui grup, ne face să uităm de noi înșine. Poate că e momentul să învățăm să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem, să ne respectăm respectându-i pe cei din jurul nostru, dar cel mai important, să ne asumăm autenticitatea. 

Remington este inițiatorul campaniei "Îndrăznește să fii tu!" și ne bucurăm că, în sfârșit, suntem încurajate să ne iubim așa cum suntem! Gama Keratin Protect disponibilă pe remington.ro este noua tendință: un păr mai sănătos pentru o femeie autentică! Așa că, de fiecare dată când simți nevoia să faci ceva pentru tine sau mai bine spus pentru părul tău, optează pentru gama Keratin Protect. Remington îți pune la dispoziție produse inteligente, menite să-ți protejeze părul, precum placă de păr cu un înveliș ceramic și ulei de migdale, uscător de păr cu 90% mai mulți ioni, ondulator cu înveliș anti-alunecare sau perie rotativă  cu un jet de aer rece pentru fixarea coafurii. Produsele sunt disponibile aici.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod