5 întrebări despre părul alb și răspunsurile oferite de specialiști

5 întrebări despre părul alb și răspunsurile oferite de specialiști

Albirea părului este privită cu indiferență de unii oameni, în timp ce alții sunt foarte stresați și îngrijorați de acest proces absolut natural.
Pentru cele mai multe persoane, albirea părului este sinonimă cu îmbătrânirea, deși nu este întotdeauna cazul. Unele persoane încep să observe primele fire de păr albe încă din adolescență sau în jurul vârstei de 20 de ani.

Cu toate acestea, oamenii au numeroase întrebări despre părul alb, iar unele dintre miturile legate de acesta se propagă de-a lungul generațiilor.

Descoperă cele mai întâlnite cinci întrebări despre părul alb și răspunsurile oferite de medicii dermatologi:

De ce albește părul?


"Culoarea părului este determinată de gene și de pigmentul numit melanină, care este de două feluri: feomelanină (roșu) și eumelanină (negru sau maro)", declară pentru instyle.com medicul dermatolog Shari Marchbein. "Părul alb apare atunci când la nivelul foliculilor de păr celulele care produc pigmentul (numite melanocite) încep să producă mai puțină melanină", adaugă medicul. Cantitatea de melanină produsă de corpul tău este, de asemenea, determinată genetic.

Ce determină albirea părului?


Cauza comună pentru albirea părului este înaintarea în vârstă. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, părul lor devine grizonat, apoi alb. Dr. Marchbein spune că acest proces se numește acromotrichie.

"Acromotrichia apare în mod normal în jurul vârstei de 20-25 de ani în cazul bărbaților și între 25-30 de ani în cazul femeilor", spune dermatologul. Dar culoarea naturală a părului și rasa sunt doi factori importanți care influențează albirea părului. Aproximativ 50% din populație are 50% păr alb până la vârsta de 50 de ani. Caucazienii și roșcații tind să albească cel mai devreme, potrivit unui studiu.

"Vârsta la care începi să albești este determinată genetic aproape în totalitate și prin urmare nu poate fi schimbată, deși unele dereglări ale glandei tiroide, evenimente stresante sau unele deficiențe de vitamine pot cauza albirea părului", declară Shari Marchbein.

Poți preveni albirea părului?


Răspunsul este nu.
Deși există factori externi care pot declanșa căderea sau albirea părului, când și cum vei albi depinde numai de moștenirea ta genetică. Prin urmare, nu ar trebui să-ți irosești banii pe acele produse și suplimente care promit că previn albirea părului.

Cum este părul alb diferit față de părul de culoare naturală?


Este important de știut că părul nu devine alb, ci crește alb. Dr. Marchbein spune că producția de melanină este redusă din culoarea naturală de blond, șaten sau roșcat a părului. Prin urmare, pe măsură ce îmbătrânim, noile fire de păr care apar cresc direct albe.

De asemenea, părul alb poate avea o textură diferită. "Firele de păr albe pot fi mai aspre și mai uscate decât firele de păr care au culoarea naturală", spune specialistul.

Cum ar trebui să îngrijești părul alb?


În primul rând nu ar trebui să-ți smulgi firele albe. Atunci când observi câteva fire albe, probabil crezi că e o idee bună să le smulgi.

Dar nu va avea niciun efect, pentru că vor crește la loc.

Un alt motiv pentru care nu ar trebui să-ți smulgi firele albe este acela că poți afecta foliculul de păr. "Dermatologii recomandă să nu smulgi firele de păr nu pentru că vor crește iar altele, ci pentru că trauma repetată afectează foliculii și te-ar putea face să pierzi permanent firele de păr din acea zonă", spune Shari Marchbein.

În afara faptului că părul albește odată cu înaintarea în vârstă, și scalpul devine mai uscat pe măsură ce îmbătrânim. Medicul dermatolog recomandă să nu te speli la fel de des pe cap și să eviți folosirea aparatelor de styling cu temperaturi ridicate.

Părul alb este predispus la îngălbenire din cauza factorilor de mediu sau a produselor de îngrijire, de aceea ar trebui să te speli cu un șampon albastru o dată pe săptămână. Acesta va preveni îngălbenirea părului alb și îi va oferi părului tău o strălucire argintie.

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod