Poveste adevărată: "Rolul de domnișoară de onoare la nunți mi-a ruinat încrederea în căsătorie"


Sunt deja zece ani de când tot joc acest rol și m-am săturat. Anul ăsta fac 30 de ani și nu că nu se vede vreo șansă să mă mărit, dar nici măcar nu pot spune că-mi mai doresc asta. Pentru că nu mai cred în instituția asta, a căsătoriei, și în minunile ei.

Iar poziția de domnișoară de onoare la nunțile prietenilor mi-a epuizat deja cam toate resursele de inocență și entuziasm pe care le aveam.

Toate cele cinci prietene ale mele bune, din liceu și facultate, s-au măritat deja în anii ăștia. Trei dintre ele au și divorțat. Una s-a recăsătorit. Am fost, așadar, martora lor la șase nunți. Din păcate am reușit să mă „învârt” de această onoare și la nunta unuia dintre foștii soți ai uneia dintre ele, și în plus am mai jucat același rol și la alte nunți în familie. În medie am avut o nuntă pe an în ultimii zece ani, la care m-am străduit să fiu o prezență agreabilă. Și, de ce să nu recunosc, m-am dus cu speranța că voi urma și eu cândva calea asta. Cât mai curând.

Acest cât mai curând s-a transformat treptat în „poate niciodată”, mai ales când am fost și martoră la unul dintre divorțuri, în care s-au pus pe tapet atâtea mizerii câte credeam că nu apuci să aduni într-o viață de om, darmite în doar câțiva ani de căsnicie.  

Partea cea mai lipsită de speranță, însă, mi se pare faptul că în aceste ceremonii la care am participat nu am descoperit niciodată acel fior, acele sentimente despre care se spune că le-ar însoți, măcar pentru miri, pătrunși de bucuria uniunii. Nunțile îmi par tot mai mult niște petreceri fastuoase care nu au vreo legătură cu dragostea sau cu dorința de a împărtăși bucurii și necazuri pe viață. Ba, uneori am impresia că nunta în sine contribuie, prin cantitatea de stres la care sunt supuși cei doi, la ruptura de mai târziu.

De fapt poate că nunta este un revelator al caracterului partenerilor mai mult decât orice altă întâmplare din viață. Dacă reușești să supraviețuiești ca și cuplu după organizarea unei nunți înseamnă că era menit să fiți împreună.

În ceea ce mă privește nu am reușit niciodată să ajung să fiu cerută în căsătorie. Toate relațiile mele se termină înainte de a ajunge la acest punct de cotitură. Știu, mama și prietenele mele îmi spun, docte, că nu l-am întâlnit încă pe ăla care mi-e sortit. Despre mama nu am ce să comentez, că ea a fost căsătorită cu tata până la moartea lui și deci poate a știut să aleagă bine. Deși erau altfel vremurile atunci. Dar prietenele mele căsătorite nu cred că au știut că acela e ursitul când au decis să se mărite. Mai ales cele divorțate...

În fine, ceea ce vreau să spun, de fapt, este că mergând la atâtea nunți, văzând ce se întâmplă cu cuplurile înainte, în timpul și după marea ceremonie, am constatat că chestia asta cu căsătoria este mult exagerată și că în realitate aproape nimeni nu mai e fericit după. Adică exact atunci când ai zice că gata, și-au văzut lucrurile aranjate și își pot vedea de viață mai departe. Fie constată că nu se potriveau de fapt, fie unii dintre ei (de regulă ele) încep să aibă niște pretenții și așteptări de la parteneri care strică echilibrul relației, fie pur și simplu trec anii și se risipește pasiunea, iar în locul ei nu mai rămâne nimic. Cinstit, dintre toate cuplurile pe care le cunosc nu știu niciunul (chiar dintre cei rămași căsătoriți) care să fie mulțumiți cu viețile lor. De ce oare?

Una peste alta, chestia asta cu nunțile mi se pare o mare ipocrizie socială și de fapt o sursă de afaceri bănoase pentru diverșii organizatori implicați. Pentru cuplul în sine uneori am senzațiaa că ar fi mai bine să nu se angajeze la așa ceva, ci să trăiască, dacă au avut norocul să se găsească, atât cât își doresc împreună, fără să aibă mari așteptări. Pentru că, se pare, nu există „fericiți până la adânci bătrâneți” decât în cărți și în filme.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mariana pe 9 Sep 2014, 14:03
    Superficialitate

    Imi dau seama cata superficialitate si "actualitate", priviti lucrurile. Dati vina pe biserica, pe mentalitatile invechite, pe oricine sau orice altceva numai pe noi, fiecare om in parte, cu principile, educatia si caracterul sau. Inteleg de la voi, ca noi, oamenii suntem totusi, niste animale mai evoluate si cam atat. Intregul progres, social, tehnic, ..., civilizatia intr-un cuvant, de la "facerea lumii" sau de la inceputurile omenirii (fiecare e liber sa aleaga) este negat de voi; si binenteles toate acele constrangeri care au dus la acest progres: familia (vezi inceputurile matriarhatului si ...urmatoarele), responsabilitatea, corectitudinea, etc. Voi totusi ati ramas cu ceva de la scoala? Nu se vede!

    0
    0

  • alexandra pe 29 Apr 2014, 00:08
    pentru ca..

    nu mai suntem multumiti cu vietile noastre din cauza stresului, traiului aiurea pe care-l ducem. traim doar din iluzii, credite si promisiuni, uitam sa ne bucuram de ceea ce avem, uitam ca in viata conteaza oamenii, nu obiectele. altii au, ne uitam si am vrea si noi si aruncam la gunoi ce avem in ideea ca apare cine stie ce interesant si pentru noi. nu sunt oamenii fericiti in casnicii pentru ca nu mai stiu sa fie recunoscatori, buni, umani, fericiti. oricum, in Romania e tare greu sa traiesti relaxat, asa ca... toata lumea asteapta de la tine sa fii normal, sa fii in randul lumii, iar tu poate ai avea nevoie de altcineva, de altceva, ti-ai dori ceva nebunesc ce n-ai avut. dar accepti oricum, ca stii ca e prea tarziu si oricum n-o sa mai ai si decat sa pierzi tot...

    2
    0

  • eva pe 28 Apr 2014, 17:48
    mentalitati invechite

    Multi tineri se confrunta cu astfel de temeri si probleme, din cauza educatiei si mentalitatii romanesti (si a religiei ortodoxe, desigur), conform carora daca nu esti casatorit si "asezat" la casa ta, nu esti in concordanta cu societatea. De cand o hartie ne da noua fericirea? Iar cu slujba la biserica lasati-o mai moale, in zilele noastre a devenit mai degraba o afacere decat o necesitate. Doi tineri care se iubesc se pot cununa in fata lui D-zeu simplu si frumos, nu cu CIRC si parade ieftine.

    0
    0

  • Stefy pe 27 Apr 2014, 20:09
    Super articol!!!

    Cel mai bun articol ce l-am citit aici... Simt exact aceleasi lucruri, la nuntile la care particip nu se simte magia aia in aer, nu se vede iubirea in ochii celor ce se casatoresc... Totul se face pentru ca "trebuie", "era timpul" etc... Bullshit... Decat sa fii nefericit in casatorie mai bine singur. Aceleasi lucruri le-am vazut, auzit si eu de la persoanele casatorite ca sunt nefericiti, ca dragostea trece, etc etc. Felicitari celei ce a scris articolul!!! Genial m-am regasit intru-totul!!!

    6
    0

  • Alexandra pe 27 Apr 2014, 13:14
    Casatoria nu e un "must"

    Poate chiar disperarea de a te casatori de indeparteaza de aceasta. Relatia nu trebuie sa ajunga neaparat la casatorie. Poti trai foarte bine si necasatorit, poti face copil si poti avea incredere in celalt si fara asta. Ai mei parinti s-au casatorit cand aveam eu 22 de ani si fratele meu 30. E gresita mentalitatea femeilor ca daca nu sunt casatorite, nu sunt realizate. Asa gandesc eu.

    10
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod