Cum îți dai seama dacă e interesat de tine în funcție de vocea lui


Cunoaștem semnalele pe care corpul nostru le transmite în mod inconștient atunci când vorbim cu cineva de care ne simțim atrași. De exemplu, pupilele se lărgesc sau simțim fluturi în stomac.
De asemenea, există indicii care îți arată dacă o persoană este atrasă de tine. Dacă picioarele sunt îndreptate spre tine, este un semn că ar putea fi interesat. Dar se pare că poți evalua nivelul atracției unei persoane pentru tine și în funcție de tonul vocii sale.

Prin scăderea tonalității vocii, bărbații își arată dominanța în fața competitorilor și încearcă să pară mai apți din punct de vedere sexual în fața femeilor.

Diferențele de tonalitate dintre vocea unei femei și ce a unui bărbat sunt destul de mari. Femeile au voci mai subțiri și mai ascuțite, în timp ce bărbații au voci mai groase. Iar aceste diferențe se pare că au apărut din cauza presiunii evoluționare de a alege parteneri apți. În lumea animalelor, timbrul gros este asociat cu animale masive, care pot fi o amenințare.

Astfel, coborând tonul vocii, bărbații își demonstrează dominanța fizică în fața competitorilor și încearcă să pară mai atrăgători din punct de vedere sexual pentru femei. Iar ca efect, femeile consideră bărbații cu voci groase ca fiind mai atrăgători. La polul opus, bărbații sunt atrași de femeile cu voci subțiri, pe care îl consideră un semnal al feminității.

Atractivitatea vocii este importantă pentru prima impresie pe care le-o facem potențialilor parteneri. Acest lucru a fost demonstrat în cadrul unor studii în care subiecților li s-a cerut să catalogheze unele voci drept atractive sau neatractive.

Folosind această metodă, un studiu a arătat că persoanele care erau mult mai active și experimentate din punct de vedere sexual au fost catalogate ca având voci atrăgătoare.

De asemenea, se pare că avem abilitatea de a ne schimba atractivitatea vocii în funcție de interlocutor, și facem asta fără să realizăm.
Femeile își modifică vocea astfel încât să sune cât mai atrăgător în cea mai fertilă perioadă a ciclului menstrual. Și bărbații își schimbă tonul vocii, în special atunci când se află în preajma unor potențiali rivali.

Un alt fenomen care a fost observat de cercetători este cel al vocilor pereche. Se pare că doi oamenii care vorbesc unul cu celălalt încep să aibă voci asemănătoare, fără să fie conștienți de asta.

Similaritățile apar în ritmul de vorbire (cât de repede sau lent vorbesc), tonul, intonația sau chiar modul în care rostesc anumite sunete sau cuvinte. Această adaptare apare după luni sau ani, dar și în câteva ore, în unele studii de laborator.

Cum poate fi acest lucru asociat cu atracția fizică? O posibilă explicație ar fi ipoteza că oamenii încearcă să semene cât mai mult celor de care sunt atrași. Prin urmare, în efortul de a fi atrăgători în fața persoanei pentru care avem o pasiune, începem să vorbim la fel ca acesta, pentru a ne crește șansele de a o cuceri.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod