Bărbații nefericiți își cumpără singurătatea, dar și femeile se vând


Adam spune că bărbații nefericiți își cumpără singurătatea și într-o formă sau alta sunt de acord cu el.
Am întâlnit bărbați care și-au folosit portofelul pentru o clipă de falsă afecțiune. Am văzut bărbați care și-au scos portofelul în speranța că-și vor recupera stima de sine. Am întâlnit bărbați care voiau să pară cu orice preț fericiți, deși singurul lucru pe care îl puteau lua cu ei în pat era portofelul. 

Sunt bărbați care cumpără și femei care se vând


Un singur lucru au în comun atât bărbații, cât și femeile care fac asta: sunt nefericiți. Avem tendința de a-i condamna, dar parcă nimeni nu se gândește cât de trist trebuie să fie pentru o femeie să creadă că asta e calea cea mai ușoară. Parcă nimeni nu se gândește cât de nefericit trebuie să fie bărbatul acela care crede că își poate cumpăra singurătatea. 
 
Arătăm atât de des cu degetul, încât, uneori mă întreb dacă suntem mai buni decât ei. Să spui "Uite-o și pe aia! Stă cu el pentru bani!" sau "Ia uite ce prost e! Nu-și dă seama că aia îl vrea pentru banii lui". Eu cred că undeva în sufletul lor sunt conștienți de interesul celuilalt. Iar asta e trist. Ce nu știm noi, însă, este faptul că singurătatea e durere grea. E ca și cum ai avea pe cineva în cârcă și trebuie să-l cari după tine tot timpul. 
 

E mai "cool" să arătăm cu degetul și mai greu să înțelegem

 
Cum ar fi să luăm fiecare individ în parte, fie bărbat, fie femeie și să-i ascultăm povestea? Povestea aia reală, nu cea în spatele căreia se ascunde. Povestea aceea care face o femeie să se arunce în patul unui bărbat de dragul unor hârtii, povestea aceea care face un bărbat să cheltuiască pentru un gram de falsă fericire.
Poate că părinții lor n-au știut cum să le clădească încrederea, poate că părinții nici măcar n-au existat în viața lor, poate că au fost nevoiți să mănânce o bucată de mămăligă o săptămână întreagă, poate că avut parte de ironii. Atâtea posibilități. Și cu toate astea, arătăm cu degetul, ironizăm, râdem, criticăm. 
 
Nu le știm povestea. Realitatea noastră nu e și realitatea lor. Cum privesc eu, Adam sau tu, cel care citești printre rânduri, nu poate privi și al doilea om. Suntem diferiți, cu povești și gânduri diferite. Și ca să-mi asum rolul Evei în totalitate, îți spun așa: imaginează-ți un măr.
Ia spune-mi, cum era mărul tău? Roșu? Dulce-acrișor? Zemos? Al meu era verde și acru. Adam cred că se gândește la un golden aromat. Un singur măr, atâtea posibilități. Și atunci îți spun din nou: privim cu ochii, dar mintea face diferența. 
 
Bărbații nefericiți își cumpără singurătatea. Corect. La fel de corect este și faptul că femeile se vând. Sau unele dintre ele. E o realitate, cum e o realitate și să-i condamnăm. Și știi de ce? Când condamni nu ești cu nimic mai diferit. Nu putem ține toți pasul în același timp, iar diferențele au și ele rolul lor.
 
Nu crezi?
 
Cu drag și fără ironie,
Cosmina Tudosă (Follow)
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod