Nico: "Imi place sa ma simt valoroasa pe scena"

Criza nu mi-a facut nimic...

Cum sunt concertele in perioada asta, nu tocmai roz pentru noi?

Nu stiu ce aveti voi cu criza asta, ca mie nu mi-a facut nimic (rade). E adevarat ca s-au mai injumatatit evenimentele, dar este ok.

Mai mult timp liber?

Sa stii ca da. Am avut timp sa repet cu trupa, am avut timp sa ma mai duc pe la prieteni, pe la fini pe care nu-i mai vazusem de nu mai stiu cand. In plus, am avut timp de catelele mele, de pisicile mele, de curtea mea. Acum a inflorit totul in curtea mea. Vreau sa spun ca mi-am facut o curte atat de frumoasa la Ploiesti...

Dragostea, pentru profesie si familie

Teatrul, prima dragoste?

Prima dragoste a fost muzica. Si muzica a descoperit-o tatal meu, el a vazut ca am talent, el m-a trimis la Scoala Populara de Arta, el n-a venit la primul eveniment al meu, la Cantarea Romaniei, pentru ca ii era frica ca o sa moara. Din pacate, tatal meu s-a dus, la 48 de ani. Deci muzica este prima dragoste, tatal  meu este cel care mi-a dat viata si caruia ii multumesc din suflet zi si noapte pentru ceea ce m-a facut sa fiu si, bineinteles, lui Dumnezeu.

A doua dragoste este teatrul si ramane o dragoste foarte mare, pentru ca aici am invatat sa cant piese care m-au facut sa devin ceea ce sunt eu acum. Marcela Simiras, coregrafa teatrului, care mi-a ales intotdeauna muzica, dirijorul si compozitorul Viorel Gavrila, Lucian Sabados, directorul teatrului, sunt niste oameni foarte buni, foarte intelegatori, si intotdeauna au stiut sa-mi ridice la plasa mult, mult de tot. Pentru ca au vazut in mine un om de viitor, pentru ca eu nu sunt genul de om care sa spun: "Mi-ai dat prea mult sa cant". Nu, eu iti cant si trei ore, dar da-mi sa cant, sa ma simt valoroasa pe scena, nu o piesa, doua intr-un spectacol. Chiar am spectacol in care cant doua - trei piese si ma deranjeaza lucrul asta, ca mie imi place sa cant.

Mai vin oamenii la teatru?

Deocamdata e bine, nu ma vait, pentru ca avem salile pline de fiecare data, s-a pus si un spectacol nou la teatru, "Bonsoir, Paris!" se numeste. Acolo ii puteti vedea pe Daniela Raduica, George Capanu, Ana-Maria Mirica, bineinteles trupa, pentru ca acolo se canta live doua ore jumate si intre momentele de muzica avem pantomima, cu un coleg de la teatru, foarte, foarte bun, dar mai multe nu pot sa spun...

Am vorbit despre profesie, hai sa vorbim putin si despre familie. Cum este Nico acasa?

Nico acasa, in sanul familiei, este un pic rigida, un pic nervoasa si, de multe ori imi cer scuze in fata lor pentru ca nu pot sa fiu calma. Am atatea pe cap, sunt singurul om care muncesc in casa si cateodata imi mai vars nervii  pe cine nu trebuie, si nu e ok. Dar ma inteleg si asta este singurul lucru care ma face sa ma simt oarecum fericita, pentru ca fericita in adevaratul sens al cuvantului m-ar face sa fiu tot timpul cu ei. Simt nevoia sa stau mult mai mult cu familia, dar poate va veni si acel timp. Insa, pana atunci, am foarte mult de povestit, ca sa spun asa.

De povestit? Ma gandeam ca de cantat...

Da, pe viitorul album, chiar vreau sa fac o piesa de teatru cantata. Monica, prietena mea, imi stie foarte bine viata si ar putea sa faca acest lucru. Mi-ar place sa fie viata mea pusa in muzica. Textual vorbind.

Ai mult de povestit, asa-i...?

Da, da. Este mult de povestit. Am avut o viata palpitanta. Foarte palpitanda, cu urcusuri si coborasuri, a fost frumos.

Iti mai e frica de ceva?

Nu, absolut deloc.

Gatesti?

Da, dar din pacate foarte rar. Dar, gatesc. In momentele mele de libertate, cand am mai mult timp liber, gatesc si am retete de la buni prieteni din Cipru sau din alte tari. Atunci cand sunt acasa, imi place sa exersez un pic. Le fac numai bunatati.