Trupa Montuga sustine un concert caritabil

19 Martie 2009
Facebook Twitter Comenteaza
Trupa Montuga sustine un concert caritabil

Desi s-au lansat pe piata de putin timp, in prezent aflandu-se la cel de-al doilea single numit "Why, why, why", baietii din MONTUGA au fost invitati sa participe la un concert organizat de catre Asociatia Studentilor Universitatii Bucuresti (ASUB), in vederea strangerii de fonduri pentru a ajuta o tanara de 20 de ani ce a fost diagnosticata cu tumora cerebrala canceroasa (Glioblastom).

La concertul ce va avea loc vineri 20 martie, in clubul Blue Night din Regie, incepand cu orele 22:00 sunt asteptati toti cei care vor sa dea o mana de ajutor Alexandrei.



Pentru a-i fi salvata viata, Alexandra Aron are nevoie urgenta de tratament la Clinica Anadolu din Istanbul, Turcia, iar costurile acestuia se ridica la suma de 20.000 euro.

Pana in momentul de fata, din donatiile colegilor de facultate, profesorilor, colegilor de serviciu, parintilor si rudelor si a Universitatii Bucuresti, s-au strans aproximativ 5000 euro, iar trupa Montuga, prin concertul umanitar pe care il vor sustine, spera sa sa stranga restul banilor necesari interventiei chirurgicale si tratamentului postoperator.



"Ne bucuram mult ca mai exista oameni care se gandesc la semenii lor, ca inca mai exista oameni gata sa ajute! Multumim colegilor Alexandrei si organizatorilor de la ASUB ca s-au gandit sa ne invite la acest eveniment, ne bucuram ca ca suntem alaturi de ei pentru a da o mana de ajutor. Suntem convinsi ca Alexandra va trece cu bine de aceasta perioada", declara Montuga.

Donatii pentru Aron Alexandra se pot face in conturile:

RO90MILB0000000000645197 - pentru lei;
RO76MILB0000000000645255 - pentru dolari;
RO35MILB0000000000645217 - pentru euro.


Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod