Schwarzenegger "n-o înghite" pe Miley Cyrus

Actorul Arnold Schwarzenegger şi fosta sa soţie, Maria Shriver, nu sunt de acord cu relaţia dintre fiul lor Patrick şi cântăreaţa Miley Cyrus, considerând că aceasta are o influenţă negativă asupra lui.

"Miley este de-a dreptul îndrăgostită de Patrick, dar familia lui este mai puţin impresionată de noua relaţie. Ei nu sunt de acord cu felul sălbatic de a fi al lui Miley", a declarat o sursă apropiată familiei, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

"Maria l-a avertizat pe Patrick că Miley ar putea deveni o influenţă negativă şi nu vrea ca fiul ei să se îndrepte spre un drum greşit", a mai declarat sursa citată, care susţine că nici Arnold Schwarzenegger nu este de acord, întrucât nu îi place faima pe care o are Miley şi nu îşi doreşte acest tip de relaţie pentru fiul său.

Pe de altă parte, prietenii cântăreţei spun că Patrick se foloseşte de Miley pentru faima sa.

Cântăreaţa americană Miley Cyrus are de câteva luni o relaţie cu Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al actorului Arnold Schwarzenegger, cei doi fiind fotografiaţi, în noiembrie, în timp ce se sărutau în public, la un meci de fotbal care a avut loc în Los Angeles, moment imortalizat într-un selfie şi de Patrick.

Miley Cyrus şi Patrick Schwarzenegger au mai avut o relaţie de scurtă durată în anul 2011.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod