Mihaela Rădulescu, încă sub atac. Cornel Patrichi: "Când pui un taximetrist să comenteze dansul..."

Fostul membru al juriului de la "Dansez pentru ţine" consideră că genul de spectacol din prima ediţie a noului sezon al emisiunii era de anticipat, în condiţiile în care a fost pusă să jurizeze dansul "o persoană a cărei profesie precisă şi ştiută este aceea de taximetristă", referindu-se la Mihaela Rădulescu.

Patrichi a vorbit despre modul în care vedeta le-a admonestat pe cele două gimnaste din grupul Diamond Duo, pe motiv că sunt "grase": "La noi e ca la nimeni; un inginer poate deveni ministru al Sănătăţii, un politician nu are facultate şi toţi, dar absolut toţi îşi pot da cu părerea despre lucruri despre care nu au habar decât tangenţial. Aşa şi în cazul emisiunii de la Pro TV. Este chemată să jurizeze dansul o persoană a cărei profesie precisă şi ştiută este aceea de taximetristă.

La asta se pricepe Mihaela, nu la altceva, căci altfel nu concep ce a avut cu bietele fete venite să îşi arate talentul", a declarat Patrichi pentru Wowbiz.ro

"Dacă tinerele aspirante la premiu nu şi-au scos coastele că să fie mai slabe, aşa cum a făcut Mihaela Rădulescu, asta e. E dureros!!! Ele nu s-au dus acolo pentru o competiţie de profesionişti, ci pentru a-şi arată talentul, pe care l-au şi demonstrat, fiindcă s-au mişcat bine...", a adăugat cunoscutul coregraf.

 

Foto: Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod