Meryl Streep adoră să tricoteze

Actriţa americană a dezvăluit într-un interviu recent faptul că are o viaţă foarte liniştită atunci când nu filmează şi se află alături de soţul ei, Don Gummer, în casa cuplului, unde preferă adeseori să se instaleze într-un fotoliu comod şi să tricoteze.

"Duc o viaţă deloc spectaculoasă. Îmi place foarte mult să stau în fotoliul meu din sufragerie şi să tricotez. Sau să gătesc, să citesc o carte. Sunt o persoană foarte simplă", a declarat vedeta americană, relatează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.

65de ani are actrița americană
Deşi spune că are o existenţă obişnuită atunci când se află acasă, Meryl Streep este totuşi conştientă de succesul extraordinar pe care îl are în viaţa profesională şi îşi păstrează la vedere trofeele câştigate de-a lungul anilor.

Vorbind despre cele trei statuete Oscar pe care le-a primit în cariera ei extraordinară, vedeta americană a spus: "Toate trei sunt în sufragerie, alături de celelalte premii.
Nu vreau să mă laud cu ele, sunt acolo mai mult pentru a-mi aduce aminte că nu trebuie să mă culc pe lauri şi că trebuie să evoluez şi mai mult, odată cu înaintarea în vârstă. Sunt de multă vreme în această industrie, dar nu mi-am pierdut încă pasiunea pentru meseria mea"
.

De asemenea, actriţa americană, ajunsă la vârsta de 65 de ani, spune că se simte norocoasă de faptul că şi-a început cariera într-o epocă în care aspectul fizic nu era la fel de important ca în perioada actuală.

"Nu aş spune că sunt urâtă, dar nici nu sunt cu adevărat drăguţă.
Cariera mea nu a fost niciodată bazată pe felul în care arăt - acesta a fost norocul meu. În Hollywoodul din zilele noastre, trebuie să arăţi ca modelele casei Victoria's Secret, chiar dacă ai peste 40 de ani, dacă vrei să obţii un rol. Consider că acest lucru este îngrozitor",
a declarat actriţa americană pentru ediţia germană a revistei Gala.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod