Matthew McConaughey și Woody Harrelson sunt Detectivii din Louisiana/True Detective

Noua producție originală HBO, Detectivii din Louisiana/True Detective, va avea premiera pe 13 ianuarie, de la ora 22:00, la doar câteva ore după premiera din Statele Unite, la HBO și pe HBO GO.
Serialul Detectivii din Louisina îi aduce pe micile ecrane pe Matthew McConaughey și Woody Harrelson în rolul celor doi detectivi care pornesc în căutarea unui criminal din Louisana, în urma redeschiderii unui caz controversat de acum 17 ani.

În 2012, detectivii Rust Cohle și Martin Hart, detectivi în Louisiana, sunt chemați să dea declarații despre un caz de omucidere la care au lucrat împreună în 1995. În timp ce ancheta se desfășoară în prezent prin interogatorii, cei doi foști detectivi relatează povestea cazului lor, redeschizând o serie de subiecte sensibile și punând sub semnul întrebării presupusul verdict al crimei bizare din 1995.
Mărturiile au loc în 2012, dar fiecare dintre cei doi detectivi lasă amintirile să îi ducă în trecut, într-o lume pe care credeau că au lăsat-o în urmă. În timp ce află mai multe despre ei înșiși, unul despre celălalt, dar și despre criminal, devine tot mai clară ideea că întunericul există de ambele părți ale legii.

Scris de Nic Pizzolatto și regizat de Cary Fukunaga, serialul Detectivii din Louisiana/True Detective îi are ca protagoniști pe Woody Harrelson, în rolul lui Martin Hart, și Matthew McConaughey, în rolul lui Rust Cohle.
În serial mai joacă Michelle Monaghan (Mission: Impossible III) în rolul lui Maggie, soția lui Hart; Kevin Dunn (Vicepreședinta) în rolul lui Quesada, șeful lor în 1995, și Tory Kittles (Sons of Anarchy) și Michael Potts (The Wire) în rolul detectivilor Papania și Gilbough, cei care îi investighează pe Hart și Cohle în prezent.

În fiecare luni, de la ora 22:00, HBO va difuza în premieră un episod din cele opt ale serialului. Detectivii din Louisiana va putea fi urmărit și pe HBO GO iar primul primul episod va fi disponibil fără abonament pentru toți cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod