Hedi Hoka aduce tehnica reducerii stresului prin mindfulness (MBSR) in Romania

Doctor in psihologie si autoarea bestseller-ului „Iubesc sa fiu femeie”, Hedi Hoka s-a facut rapid remarcata datorita implicarii cu care se dedica activitatilor sale si experientei academice acumulate atat in tara, cat si in strainatate (Olanda, Finlanda, Austria, Germania). Ca un pas firesc in dezvoltarea ariei de experienta si din dorinta constanta de a-si perfectiona tehnica, Hedi Hoka a fost in acest an in Statele Unite ale Americii, unde a studiat tehnicile mindfulness de reducere a stresului (MBSR).
Autoarea primului CD de mindfulness din Romania „Relaxeaza-te”, din colectia „Health and Science”, CD vandut in peste 10,000 exemplare, este de parere ca  „este foarte important sa avem grija de mintea noastra, aceasta fiind cea mai valoroasa resursa”; asadar, urmatorul pas a fost sa aprofundeze cunostintele de mindfulness deja acumulate.

„Am adus in Romania metoda MBSR (mindfulness based reduction stress) de la Massachusetts Medical School, Center for Mindfulness USA. Acest institut este lider in medicina si in administrarea MBSR-ului in reducerea stresului, unde m-am specializat alaturi de nume mari in acest domeniu: Jon Kabat-Zinn, Florence Maleo Meyer etc.”, declara dr.
Hedi Hoka.

Potrivit principiilor mindfulness, stresul poate fi controlat. Prin metoda MBSR, orice persoana poate sa controleze si sa influenteze propriul sistem nervos prin concentrarea atentiei asupra starii interne, observandu-si atent sentimentele si emotiile. Astfel, reuseste sa diminueze pe cat posibil impactul stresului si - pentru ca s-a constatat ca aceasta practica are beneficii nu doar asupra starii psihice, dar si a starii de sanatate - sa reduca, implicit, unul dintre factorii de risc pentru numeroase afectiuni: de la boli cardiovasculare si autoimune pana la depresie si stari de anxietate.
Acest concept a aparut prima oara in 1979, cand profesorul Jon Kabat Zin de la Universitatea Massachussets a introdus programul Mindfulness Based Stress Reduction pentru a-i ajuta pe bolnavi sa suporte mai usor suferinta, devenind rapid un fenomen.

Promotoare a sanatatii mentale si a echilibrului viata-munca, Hedi Hoka are peste 10 ani experienta in consiliere psihologica (psiholog specialist in reducerea stresului si dezvoltare personala) si coaching, fiind membra a Colegiului Psihologilor din Romania, a Society for Coaching Psychology din Marea Britanie, a International Leadership Association din S.U.A.
si a Mindfulness Association din Marea Britanie. Este ambasador TEDxCluj, fondatoarea gradinitei BioBee si Presedinte Executiv al Fundatiei Bethania. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod