Afiș cu Rihanna, cenzurat pentru că e prea sexy


Un afiş care promovează un parfum al cântăreţei, "Rogue", a fost considerat miercuri "sugestiv din punct de vedere sexual" de autoritatea de reglementare a publicităţii din Marea Britanie, care a cerut ca aceste panouri publicitare să fie de acum înainte expuse departe de privirile copiilor.

Potrivit agenției AFP, citată de Mediafax, în acest poster, cântăreaţa originară din Barbados este fotografiată din profil, aşezată pe sol, cu picioarele în aer, sprijinite pe o sticlă de parfum uriaşă.

120de milioane de albume ale artistei au fost vândute în toată lumea
Cântăreaţa poartă doar un slip şi pantofi cu toc şi are braţele încrucişate deasupra sânilor. Pot fi văzute trei tatuaje, pe bust, pe braţul stâng şi pe glezna dreaptă a cântăreţei.

"Deşi nu considerăm că imaginea este în mod deschis sexuală, suntem totuşi de părere că poziţia Rihannei, cu picioarele în aer, este provocatoare", a precizat Autoritatea britanică de monitorizare a publicităţii (ASA), care a primit o plângere.

"Din acest motiv şi al faptului că Rihanna pare să fie goală, cu excepţia pantofilor cu toc, am ajuns la concluzia că reclama este sugestivă din punct de vedere sexual şi ar fi trebuit să fie supusă unei restricţii de amplasare, pentru a reduce posibilitatea ca ea să fie văzută de copii", a precizat aceeaşi instituţie.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod