In "Beyond The Sea", Kevin Spacey se dovedeste a fi un cantaret de exceptie...

Daca esti o fana a perioadei anilor '50-'60, atunci filmul biografic muzical "Beyond The Sea" iti va merge direct la sufletel... Muzica lui Bobby Darin, imortalizata intr-o pelicula in care Kevin Spacey este regizor, scenarist, actor principal si, inedit, cantaret, ne aminteste de o perioada extrem de frumoasa si de un entertainer pe care America pare ca l-a uitat. Nominalizat la Globul de Aur pentru prestatia sa din acest film, Spacey face echipa exceptionala cu Kate Bosworth in rolul Sandrei Dee, cea care a reprezentat marea dragoste a vietii artistului... Mai mult decat atat, toate cele 18 piese ale peliculei sunt interpretate de insusi Spacey, care a preferat sa faca acest lucru in locul mimarii melodiilor originale. Cu siguranta, actorul stia ceva ce noi nu stiam inainte, si anume ca are o voce extraordinara!

Fan al lui Bobby Darin inca din copilarie, Spacey si-a dorit dintotdeauna sa joace acest rol. Intr-unul din interviurile acordate in legatura cu aceasta productie, starul preciza chiar ca "s-a nascut pentru a juca acest rol" si ca "acesta este rolul vietii sale". Sa fie oare asa?... Nu iti pot spune decat ca interpretarea sa te va impresiona mai mult ca sigur - este un dansator destul de bun si un cantaret la fel - desi, cantate de Spacey, melodiile nu au "sclipirea" vocii lui Darin, totusi acestea suna extrem de bine, intr-o maniera personala.

Nu putem spune ca filmul urmeaza in mod exact evenimentele vietii artistului, lucru precizat si pe genericul final. Desi prezentate cronologic, multe dintre detaliile importante ale vietii lui Darin sunt omise - cum ar fi relatia sa neimplinita cu Connie Francis, prietenia cu Dick Clark, colaborarea sa pe parte muzicala cu Don Kirshner, mariajul sau dupa ce a divortat de Sandra Dee, lupta cu anorexia si alcoolismul a femeii care i-a stat alaturi o mare parte din viata, interpretata de Kate Bosworth.

Pentru un film care implica foarte mult dans si cantat, este suportabil ca durata (doua ore fara doua minute...), aceasta in cazul in care nu esti prea intelegatoare cu pelicule de acest tip... Oricum, iti garantez ca, vrand-nevrand, te vei trezi in timpul vizionarii fredonand sau dand din picioare in ritmul binecunoscutelor piese ale lui Darin: "Splish Splash", "Dream Lover", "Mack The Knife" sau "Beyond The Sea".

Este un proiect pentru care Kevin Spacey s-a luptat din greu pentru a-l prezenta spectatorilor, pe marele ecran. Un proiect pentru care, de mai bine de 17 ani, o armata de oameni s-a luptat pentru a ajunge in fata cinefililor... In ultimii patru ani, eforturile lui Spacey s-au intensificat, o data ce a primit unda verde pentru realizarea filmului (actorul a reusit sa obtina drepturile de autor ale peliculei). Starul afirma chiar ca acest proiect vine "la fix" pentru el - inca un an sa mai fi trecut si ar fi fost deja mult prea batran pentru a mai interpreta rolul entertainerului care a vrajit America si care a murit la varsta de 37 de ani, in timpul unei operatii pe cord deschis...

Si, pentru ca tot suntem la acest capitol, sunt sigura ca imi vei spune ca un actor la varsta de 45 de ani, asa cum este Kevin Spacey, nu poate juca rolul unui barbat de 24 de ani, asa cum filmul ni-l infatiseaza pe Darin, in perioada sa de maxim succes. Ei bine, Spacey seamana destul de bine cu artistul si acest lucru ar putea trece (cu putin efort, e adevarat) neobservat. Chiar daca pelicula incearca sa exagereze si sa mimeze naturaletea, se vede foarte clar ca Spacey este mai batran. Si, pana la urma, cat de mult conteaza acest lucru, daca actorul se achita cu brio de sarcina sa?... Te vei impiedica atat de mult de varsta atunci cand personajul prinde viata in fata ta?...

Intr-un mod artificial, Kevin Spacey a incercat sa justifice de ce a decis sa interpreteze (dintre toti oamenii pe care ar fi putut sa ii aleaga pentru distributie...) chiar el acest rol, desi este constient ca este (prea) batran pentru el: "Cat de batran poti fi ca sa te joci pe tine?" este replica cumnatului lui Bobby Darin (Bob Hoskins), la inceputul filmului, atunci cand "repede" un jurnalist care a incercat sa afle de la artistul care realiza un film despre propria viata exact acelasi lucru...

Bobby Darin a fost o adevarata obsesie pentru Kevin Spacey. Si, practic, daca exista ceva care trebuie reprosat acestui film este faptul ca este mai degraba un film despre Kevin Spacey interpretandu-l pe Bobby Darin decat despre artistul insusi... Starul a incercat sa realizeze un film despre lumea pe care el o adora, despre lumea al carei farmec s-a pierdut de mult si pe care a incercat din rasputeri sa o transpuna pe marele ecran. Desi pelicula se vrea a fi un tribut adus celui pe care Spacey il considera unul dintre cei mai mari entertaineri pe care i-a oferit America, foarte multe scene "respira" un aer de egocentrism si infatuare: "Uitati-va la mine, ce pot si stiu sa fac eu!"...

Dar ii iertam si acest lucru actorului, pentru ca, datorita lui, avem din nou acces la hiturile minunate ale lui Darin, pe care probabil ca acum, dupa vizionarea filmului, ne vom dori sa le reascultam. Scoate de la naftalina CD-urile sau, si mai bine, mergi la acest film pe care, in ciuda "carcotelilor" de pana acum, ti-l recomand cu caldura!

O poveste care nu ar fi trebuit sa dureze nici macar atat...

Productia este ingenios realizata, ca un film in interiorul filmului (vocatia de actor de teatru a lui Spacey isi spune aici cuvantul...): prima secventa ni-l infatiseaza pe Darin pe scena, in timpul celui mai mare spectacol al sau, sustinut la Copacabana, in New York, un club celebru, o adevarata Mecca, unde numai marii artisti ajungeau sa sustina spectacole. Insa luminile se sting, cortina cade, si il vedem pe Darin intr-un studio, unde se filma o productie despre propria viata, o pelicula pe care artistul insusi nu a realizat-o niciodata.

Perfectionist in arta sa, Darin vrea sa repete scena de care nu este deloc multumit. La fel de nemultumit este si micul Bobby Darin (William Ullrich), baiatul care ar fi trebuit sa interpreteze in acest pseudo-film rolul sau, in copilarie. Sub pretextul ca vrea sa ii arate care este inceputul perfect pentru film ("Tu stii cum trebuie sa inceapa. Iti arat eu cine esti. Te cunosc mai bine decat te cunosc ei."), micutul Darin se dezvaluie spectatorilor ca fiind insasi varianta lui Darin din copilarie.

De aici mai departe filmul te poarta la inceputurile vietii marelui artist. Condamnat la varsta de 7 ani, din cauza unei febre reumatice, care ii slabea organismul si inima, sa nu apuce varsta de 15 ani, micutul Walden Robert Cassotto, viitorul Bobby Darin, se "incapataneaza" sa traiasca. Sub indrumarea mamei sale, Polly (Brenda Blethyn), baiatul descopera bucuria muzicii si bucuria de a canta. Invata sa cante la mai multe instrumente (pian, tobe si chitara) si sa danseze, si, datorita muzicii, traieste intr-o alta lume, in care boala si sentinta la moarte par sa nu existe. Ambitios, talentat, incapatanat si perfectionist, baiatul merge mai departe, ajutat in permanenta de familia devotata - mama, sora sa mai mare, Nina (Caroline Aaron), si sotul Ninei, Charlie (Bob Hoskins).

Toate portile par sa i se deschida in fata. Cu un nume de scena de succes, modificat tocmai pentru a atrage mai multe contracte, Bobby Darin se indreapta, la numai 20 de ani, spre marile cluburi de noapte. Lucrand impreuna cu cel mai bun prieten al sau, Steve Blauner (John Goodman), care-i este si manager, Bobby isi croieste cu incapatanare propriul drum catre succes, compunand cantece originale si interpretand mai multe genuri muzicale.

O data ce cariera sa este pe drumul cel bun, Bobby scrie un cantec in doar 20 de minute, pe care-l inregistreaza. "Splish Splash" este o adevarata senzatie, iar Bobby Darin devine cel mai nou idol al adolescentilor americani. Insa Bobby vrea sa cucereasca o nisa cat mai mare de fani si sa devina un adevarat star, "sa il recunoasca pana si curierul"... Increzator in talentul sau de a compune hituri, insista in a scoate un album cu piese standard. "Mack The Knife" il transforma pe Bobby intr-o vedeta in adevaratul sens al cuvantului. Acum a sosit momentul pentru urmatoarea provocare: cinematografia.

Bobby pleaca in Italia pentru a juca rolul principal din filmul "Come September", in care o are drept partenera pe faimoasa Sandra Dee (Kate Bosworth). Indragostit, Bobby isi va folosi intreg arsenalul pentru a o cuceri pe tanara si inocenta actrita, desi aceasta este tinuta din scurt de ambitioasa ei mama, Mary (Greta Scacchi).

In ciuda faptului ca Mary se opune cu toate fortele, Bobby si Sandy se casatoresc si se muta intr-o casa fastuoasa din Beverly Hills. Bobby se bucura de un sir neintrerupt de succese, fiind cap de afis la legendara Copacabana din New York, realizand astfel cel mai indragit vis al sau si al lui Polly. In 1964, cariera sa muzicala atinge apogeul, o data cu nominalizarea sa la Premiile Academiei pentru "Captain Newman, M.D.".

In ochii lumii, Bobby si Sandy sunt cuplul de vis al Hollywood-ului. Dar cariera lui Sandy este in impas, iar orarul imposibil al lui Bobby, prins pana peste cap cu filmari, inregistrari si turnee, face ca relatia lor sa fie din ce in ce mai dificila. Goana sa nebuna dupa faima si popularitate il indeparteaza de oamenii care il iubesc si care cred in el cu adevarat.

Confuz si debusolat, Bobby o paraseste pe Sandy la sfarsitul anilor '60 si incearca sa dea un nou inteles vietii sale, implicandu-se in politica - l-a sustinut pe Bobby Kennedy, in care vedea "ultima speranta a Americii" - si lasand in urma luxul Las Vegas-ului, pentru a se orienta catre cantece care protesteaza impotriva razboiului si tunsorilor hippie. Dar "noul Bobby Darin" este respins cu brutalitate de catre fanii care asteptau o vedeta stilata. In cele din urma, prada bolii sale din copilarie, se intoarce din nou catre prietenii, familia sa si extraordinarul sau talent, pentru a scapa astfel de demonii care-l macina; se intoarce pe scena in incercarea de a se accepta pe sine si de a gasi un nou sens vietii sale.

Bobby Darin, vazut prin ochii lui Kavin Spacey...

Intrebat care a fost motivul pentru care a decis sa realizeze aceasta pelicula, Spacey a declarat: "Mama era indragostita de Bobby Darin. Credea ca este cel mai minunat om care a pasit vreodata pe fata Pamantului... Am crescut intr-o casa in care Bobby Darin canta in permanenta, la pick-up, la fel ca si Frank Sinatra, Ella Fitzgerald si Duke Ellington. Tatal meu avea o colectie de discuri, care acum imi apartine - comoara familiei. Am crescut ascultand trupe mari si, cand am implinit 15 ani, mama m-a 'convertit' la aceasta 'religie'.

Cand aveam in jur de 20 de ani, au aparut cateva carti despre viata lui Bobby Darin, despre care, practic, nu stiam mai nimic. Il cunoasteam doar ca artist si ca entertainer si cred ca am mai vazut cateva lucruri despre el la televizor. Dar, afland mai multe lucruri despre el, despre cei 15 ani de cariera, in care a reusit sa obtina atat de multe, intr-o viata atat de scurta... situatia s-a schimbat radical.

Apoi am auzit ca se va face un film, in anii '80, la Warner Bros., despre viata lui. M-am gandit: 'Asta este rolul meu. M-am nascut ca sa joc acest rol. Trebuie sa il joc.' Din pacate, ei nu au crezut la fel. Am inceput apoi sa lucrez in televiziune, in alte pelicule si, in fiecare an, absolut in fiecare an, de cate trei ori pe an, managerul meu suna la studio si intreba: 'Hei, ce se intampla cu filmul despre Bobby Darin?' Aveti de gand sa il faceti vreodata? Kevin chiar vrea sa joace in el."

Oricum ti se va parea interpretarea lui Spacey, nu poti spune ca a dat viata unei caricaturi... Faimos pentru faptul ca are extrem de bine dezvoltata capacitatea de a imita, Kevin si-a dorit din tot sufletul ca acest personaj sa prinda viata "din interiorul sau": "Imi plac comediile, imi place sa imit si sa ma distrez pe seama asta, dar, la acest film, mi-am dat seama ca totul trebuie sa vina din mine. Daca descopeream esenta lui Bobby - si Dumnezeu stie ca am urmarit suficient de multe spectacole ale sale, am ascultat suficient de mult albumele sale, incat, pana la urma, mi-am innebunit familia si prietenii... - mi-am dat seama ca acest lucru incepea sa creasca in mine si urma sa vina de la mine.

Nu am vrut nici o clipa sa ma gandesc: 'O, Bobby nu misca mainile asa' sau 'Nu canta chiar asa cum o fac eu'. Nu am vrut sa ies complet din pielea mea, analizand totul. Am vrut sa ma bucur de aceasta experienta. A existat chiar o perioada, inainte de a intra in pre-productie, cand mi s-a spus: 'Ai incetat sa il imiti pe Bobby Darin.' Ei bine, nu imi dau seama exact cand s-a intamplat acest lucru, pentru ca eram deja in personaj, dar mi s-a spus: 'A fost un moment in care instinctele tale de interpret au iesit la iveala, ai inceput sa te folosesti de propria voce si ai creat propria versiune a lui Bobby.' Sunt ingrozitor de fericit ca s-a intamplat acest lucru, pentru ca, daca nu pornea din mine, ar fi fost extrem de superficial."

Intrebat de ce nu s-au folosit melodiile originale, preferand sa interpreteze singur cantecele, Spacey a explicat: "Am vrut sa facem foarte multe scene muzicale, insotite de dans. Nu am fi putut extinde aceste scene muzicale daca am fi fost 'legati' de melodiile originale."

Din punctul sau de vedere, mimarea melodiilor nu a fost dificila, pentru ca o mare parte dintre ele au fost cantate chiar live. Spacey a precizat ca, prima oara cand interpreteaza in film piesa "Mack The Knife", s-a filmat melodia in direct, ceea ce da o nota suplimentara de naturalete si veridicitate peliculei. "In plus", a declarat Spacey, "am lucrat pentru muzica atat de mult timp inainte de inceperea propriu-zisa a filmarilor, incat nu mi-a fost deloc greu. Am avut 73 de muzicieni care au contribuit la realizarea soundtrack-ului si stiam deja fiecare nota pe dinafara."

Pentru promovarea filmului, actorul a plecat chiar in turneu in America, insotit de o trupa: "Sunt eu, dar cantand piesele lui Bobby Darin. Voi fi insa imbracat ca el - o sa scoatem 'la plimbare' unele costume din film."

Pentru Spacey, cel mai important lucru este faptul ca filmul este deja apreciat de cei mai feroce critici pe care i-ar fi putut avea vreodata: Steve Blauner, managerul artistului, Dodd Darin - fiul lui Bobby Darin si al Sandrei Dee, care a fost si consultant pentru film, si Sandra Dee. Actorul a declarat: "Am facut filmul pentru ca am vrut sa il fac si am facut filmul pe care am vrut sa il fac. Daca va avea succes, imi va aduce si mie succes, pentru ca, stii ceva? Poate ca asta va face ca lumina reflectoarelor sa fie din nou indreptata spre Bobby Darin. Acesta este singurul motiv pentru care am vrut sa fac aceasta pelicula. Este uitat acum si, sincer, este unul dintre cei mai mari entertaineri pe care i-am avut vreodata."

Spacey crede ca, daca deasupra capului lui Darin nu ar fi atarnat aceasta condamnare la moarte, probabil ca ambitiile sale nu ar fi fost atat de mari: "Este chiar interesant pentru mine. Uite, e vorba de tipul asta care afla ca are o stare de sanatate precara si care isi poate alege o viata mai usoara, daca vrea. Insa el si-a impins limitele la maximum si a facut lucruri care ii daunau, cum ar fi fumatul. Avea o boala de inima care nu ii permitea acest lucru si am vrut sa infatisez toate aceste aspecte. Cand a aflat ca nu va apuca varsta de 15 ani, cred ca si-a plantat un cip pe un umar, care ii amintea mereu de acest lucru. Dar, de pe alta parte, un alt cip, mult mai mare, spunea: 'Ma testezi? Atunci eu am sa te testez pe tine!'"

In ceea ce priveste numele de scena pe care si l-a luat, Spacey povesteste ca exista doua povesti in acest sens: "Am ales dintre ele povestea care era mai interesanta din punct de vedere vizual - faptul ca Bobby si-a luat numele Darin de pe reclama luminoasa a unui restaurant, Mandarin, din care numai finalul cuvantului mai era luminat: Darin... O alta poveste spune ca, la un moment dat, ar fi luat cartea de telefoane si ar fi ales la intamplare, fara sa se uite, un nume de acolo. Insa mie mi-a placut mai mult varianta pe care am folosit-o noi in film. Ni s-a parut extrem de distractiv si ne-a placut la nebunie sa lucram la reclama aceasta luminoasa!"

In film vei vedea la un moment dat scena noptii de nunta a celor doi. Virgina si inspaimantata de ceea ce urma sa se intample, Dee plange si nu vrea sa imparta patul cu proaspatul sau sot. Iar Darin/Spacey ii tine un discurs emotionant, relatandu-i o poveste pe care mama sa i-o spunea cand era mic - in Evul Mediu, unul dintre cavalerii de la curtea Regelui Arthur, si-a asezat spada intre el si Regina Guinevre, promitandu-i acesteia ca niciodata nu va trece pe partea ei de pat si ca numai ea are voie sa faca acest lucru. Intrebata daca aceasta poveste s-a petrecut cu adevarat intre cei doi soti, Kate Bosworth a declarat: "Da, s-a intamplat cu adevarat. Sunt sigura ca nu a fost exact acelasi discurs, dar asa a fost. Este amuzant. Cred ca foarte multi dintre noi isi pot aminti momente de acest fel, dar, atunci cand se acumuleaza atat de multa emotie, furie sau tristete, devine chiar amuzant.

Sau cum ar fi scena in care eu si Kevin, adica Sandra si Bobby, se cearta in seara decernarii premiilor Oscar. Imi amintesc ca eu si Kevin jucam scena si eram atat de prinsi si atat de enervati, incat era chiar amuzant. Chiar ne certam ca un cuplu casatorit! Si apoi, cand ne-am uitat sa vedem cum a iesit, am zis: 'E demential! Aratam ca doi oameni complet ridicoli!'"

Intrebat ce crede ca ar spune Bobby Darin daca ar vedea filmul realizat de el, Spacey a marturisit: "'Baiete, ai tupeu!' - asta cred ca ar spune... Bobby nu a fost un tip care sa se uite in urma sa, asa ca sunt sigur ca este un film necesar, de care ar fi mandru. Dar eu am incercat sa fac filmul intr-un mod neconventional si mai distractiv, ca si cum l-ar fi regizat chiar el - am incercat sa ma folosesc de lumea filmului, cumva. Sper ca i-ar placea. Probabil ca mi-ar reprosa cateva lucruri in legatura cu felul in care cant, dar, sa fim seriosi, ar trebui sa o faca, el este maestrul! Stii, am incercat sa ma apropii de el, dar nimeni nu se poate apropia atat de mult, nu de un astfel de om..."

Pana la urma, scenariul are dreptate: amintirile si visele sunt ca razele lunii - poti face ce vrei cu ele. Nu pierde aceasta amintire si lasa-te purtata timp de doua oare pe bratele muzicii de calitate...

Stiai ca?...

Proiectul a avut nevoie de 17 ani pentru a fi realizat... Sase scenaristi de top si 20 de producatori au lucrat, rand pe rand, la aceasta pelicula.

Cand filmul era luat in vizor de Paramount, producatorii executivi s-au gandit ca Spacey este prea batran pentru a-l interpreta pe Darin, care a murit la varsta de 37 de ani, si au vrut sa ii acorde acest rol lui Leonardo DiCaprio. Actorul a ales, in schimb, sa joace in "The Beach" (2000).

Rolul principal i-a fost oferit si lui Tom Cruise, care a refuzat scenariul.

In 1987, Bruce Willis era dorit pentru rolul Bobby Darin. Asta, da, provocare...

Initial, Barry Levinson urma sa fie regizorul peliculei.

Foarte multi scenaristi au cerut ca numele lor sa nu fie asociat cu acest film. Printre acestia se numara Tom Epperson si James Toback, care au lucrat cu Barry Levinson.

Paul Schrader a avut la un moment dat legatura cu aceasta productie.

Barry Levinson l-a vrut pe Johnny Depp in rolul principal...

The Writers Guild Of America, dupa ce a sortat nebunia scenariilor, revizuite si re-revizuite, a decis ca scenariul final apartine lui Kevin Spacey si lui Lewis Colick, care a lucrat la el in 1987, cand Warner Bros. l-a angajat pentru acest lucru.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod