Cristian Mandeal dirijează un concert Dvořák/Schumann la Sala Radio

Vineri, 12 iunie (19.00), Orchestra Naţională Radio vă propune reîntâlnirea cu doi mari compozitori - DVOŘÁK şi SCHUMANN - sub bagheta unuia dintre cei mai apreciaţi dirijori români: CRISTIAN MANDEAL. Pe lângă o activitate extrem de bogată în România, a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente. A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra - Haifa şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian, dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento, dirijor invitat principal al Orchestrei „Halle” Manchester - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad şi al Filarmonicii din Copenhaga.

În prima parte a serii de la Sala Radio veţi asculta Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră – semnat de compozitorul ceh Antonín Dvořák şi considerat a fi una dintre cele mai valoroase lucrări ale repertoriului simfonic dedicate violoncelului. Cu acest prilej îl veţi aprecia pe tânărul violoncelist ŞTEFAN CAZACU, care în 2010 a câştigat Marele Premiu “Eurovision-Young Musicians”– România.

Ştefan Cazacu şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu, în prezent fiind student în anul al III-lea la Universitatea de Muzică din Viena. Talentul său a fost răsplătit prin numeroase premii I obţinute în diverse competiţii naţionale, la care se adaugă Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen - Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Januigro – Croaţia (2008), Marele Premiu al Concursului Eurovision Young Musicians (2010 Bucureşti).

În anul 2009, revista Actualitatea Muzicală i-a oferit Premiul Tânărului Interpret. A susţinut recitaluri în Alkmaar - Olanda, Tel Aviv - Israel, Viena - Austria şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar şi cu orchestra Filarmonicii din Chişinău.



În cea de-a doua parte a evenimentului, Orchestra Naţională Radio dirijată de Cristian Mandeal va interpreta Simfonia nr. 3, creaţie a lui Schumann şi supranumită „Renana”, deoarece lucrarea surprinde impresiile de călătorie ale compozitorului după un voiaj în vestul Germaniei, în zona cunoscută sub numele de Renania sau „Ţara Rinului”.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia în România şi în străinătate.

Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România.

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera « Œdipe », în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh - 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari - 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii « George Enescu » din Londra.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) : pianul, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990).
A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile 2001 şi 2003.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

 

Foto: Romi Draghici, Virgil Oprina

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod