Legea impotriva fumatului

Ţigările cu arome au fost interzise: Acestea dispar de pe piaţă în 30 de zile

Ţigările cu arome au fost interzise: Acestea dispar de pe piaţă în 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial urmând să fie interzise produsele din tutun cu arome, iar cele mentolate vor dispărea de pe piaţă până în 2019.
Studiu: Aproape 80% dintre români sunt de acord cu legea antifumat

Studiu: Aproape 80% dintre români sunt de acord cu legea antifumat

Aproape 8 din 10 români din mediul urban (78%) sunt de acord cu legea interzicerii fumatului în spațiile publice, care urmează să intre în vigoare la data de 17 martie, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions.
Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului cu arome va fi interzisă

Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului cu arome va fi interzisă

Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.