E chiar miracol

E incredibil cat de mult m-au putut schimba lunile care au trecut. N-am crezut niciodata ca poate exista ceva care sa ma schimbe atat de mult. Am devenit mai rationala ...

E incredibil cat de mult m-au putut schimba lunile care au trecut. N-am crezut niciodata ca poate exista ceva care sa ma schimbe atat de mult. Am devenit mai rationala, am inceput sa gandesc fiecare lucru de doua ori, sa am mai multa grija de mine pentru ca numai asa pot avea grija de copilul meu, am inceput sa ma gandesc nu la ziua de maine ci la ziua de peste un an sau doi sau chiar zece, am devenit mult mai responsabila si mai cumpatata. Am realizat un lucru extraordinar: am reusit sa dispar eu din centrul universului meu si sa ma inlocuiesc cu mogaldeata pe care acum o am in burtica si pe care, peste cateva saptamani, o voi tine in brate.

Maternitatea chiar este un miracol!

Exista femei care se tem de maternitate. Nu le invinovatesc. Si eu m-am temut. Dar, cu timpul, mi-am dat seama ca aceste noua luni sunt exact pentru a te pregati si a te obisnui cu gandul ca vei fi mamica. Nu spun ca totul e numai lapte si miere. Nu! Sunt si parti neplacute, sunt foarte multe. Mi-a fost cumplit de greu la inceput cand aveam greturi si varsaturi, cand imi cadea capul de somn pe birou, cand treceam de la o stare la alta: radeam isteric si eram fericita dupa care plangeam in hohote pentru ca am spart castronul cu vacute primit cadou de la iubitul meu. Nu e usor sa nu poti dormi noaptea si sa stai cu ochii in tavan facandu-ti griji pentru bebe.

Ai vrea sa mergi la ecograf in fiecare zi si sa auzi ca totul e bine. Pur si simplu simti nevoia sa auzi asta mereu!

Nu e usor nici sa vezi ca nu mai poti sa faci ceea ce faceai inainte; sa ajungi sa nu te mai poti apleca; sa nu te mai poti incalta singura; sa nu poti sa stranuti fara sa scapi un pic pipi pe tine; sa te ridici greu din pat; sa mergi des la toaleta; sa nu mai poti sa stai prea mult in picioare; sa nu poti sa dormi din cauza carceilor sau a arsurilor pe gat; sa nu mai poti sa stai intinsa pe spate pentru ca respiri greu; sa te simti mare si, cu cat timpul trece, sa te simti din ce in ce mai mare; sa simti dimineata miros de cafea, sa te topesti de pofta si sa nu poti sa bei...

Dar exista si parti bune. Pai... iti da lumea locul in mijloacele de transport; la cumparaturi nu stai la coada la casa pentru ca exista case pentru gravide; te serveste toata lumea cu mancare/dulciuri/fructe doar ca sa nu poftesti... ce sa-ti poti dori mai mult? Acestea sunt partile bune pe care le vedeam eu inainte de a ramane insarcinata! Care sunt partile bune pe care le vad acum? Hm... e greu de spus. E greu pentru ca nu imi gasesc cuvintele, desi intotdeauna am crezut ca ma exprim mai bine in scris. Nu se compara nimic cu sentimentul pe care il traiesti la prima ecografie cand doctorul iti arata un punctulet care e copilul tau.

Sau momentul in care il simti miscand pentru prima data. Sau cand mergi la ecograf si il vezi ca isi tine degetelul in gura. Simt ca Matei este cea mai mare realizare a mea de pana acum si probabil ca urmatoarea va fi sora sau fratiorul lui. Ma simt implinita si nimic de ordin material nu poate compensa asta.  Nu exista moneda de schimb si de aceea nici nu pot exprima prea clar tot ceea ce traiesc acum. Deja ma topesc, ma simt coplesita si inca nu l-am tinut in brate...

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • FairLady pe 16 Mai 2008, 20:57
    MIracolul familiei

    Fara indoiala pentru parinti, copilul este miracol al vietii. Dar pentru bunici sau chiar strabunici? Cata fericire poate sa fie pentru o persoana de varsta a treia sa stie ca este candidat la titulatura de bunic sau strabunic. In religia asiatica, un copil este considerat binecuvantarea Divinitatii asupra familiei in care se naste. Mama ar fi cumparat tot magazinul daca nu o opream fortat. Mama a pastrat prima mea bonetica si cine poate spune ce a simtit cand a purtat-o fetita mea! Tata o numeste din drag terorista lui mosu si a fost un deliciu sa-i vezi studiind impreuna atlasul zoologic. Bunica mea - Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul - dupa luni de zile la pat spunea ca poate inchide ochii impacata ca a putut sa-si vada stranepoata si a putut sa o tina in brate. Bucuria ei a fost atat de mare cand am nascut, incat la cei peste 80 de ani i-a cusut cearceafuri de pat si huse pentru plapumioara. Acum doi ani, fetita mea, de anul nou in biserica si-a pus o dorinta: sa aiba o surioara. Acum cand port al doilea copil, toti il asteapta impreuna cu mine. Bunica a primit vestea acolo Sus si sunt sigura ca se bucura pentru mine si pentru noi toti.

    0
    1

  • mariana pe 14 Mai 2008, 00:05
    ai mare dreptate

    e cu adevarat un miracol. si eu am trecut prin asta si pot sa spun ca implinirea pe care ti-o da un copil nu ti-o poate da nimic altceva. te felicit iti doresc nastere usoara!

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod